Legile de protectie sociala care ar fi trebuit sa intre in vigoare de la inceputul acestui an ofera, deocamdata, sprijin doar pe hartie.
Bebelusii nascuti dupa 1 ianuarie 2007 vor primi trusoul cu hainute de la stat cu o intarziere de cateva luni din cauza unor incurcaturi birocratice.
Desi trusoul pentru nou-nascuti ar trebui sa fie acordat de autoritatile publice locale o singura data, la iesirea copilului din maternitate sau la eliberarea certificatului de nastere, primii nascuti din 2007 vor mai astepta pana cand Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) va elabora normele metodologice de aplicare a legii.
Acestea se vor emite in termen de maximum 90 de zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial. "Noi ne straduim sa nu fie in termen de 90 de zile. Trusoul se va acorda tuturor copiilor nascuti dupa 1 ianuarie", a precizat Mihaela Grecu, director in MMSSF.
Alte probleme care pot duce la intarzierea in acordarea acestui ajutor de la stat sunt legate de faptul ca trusoul este finantat din fonduri cu destinatie speciala, prevazute in Legea bugetului de stat si nu din sumele defalcate pentru bugetele locale.
Deputatul PD de Prahova Roberta Anastase, unul dintre initiatorii proiectului pentru acordarea trusoului nou-nascutilor europeni, recunoaste ca data intrarii in vigoare a acestei legi nu poate fi respectata.
"Din pacate, legea a fost votata la sfarsitul anului, iar guvernul nu a apucat sa adopte normele metodologice de aplicare. Speram ca aceasta situatie neplacuta sa se rezolve cat mai curand", a declarat deputatul PD.
Mamici dezamagite
La Maternitatea din Ploiesti, proaspetele mamici si-au luat gandul de la trusoul pentru bebelusi. Roxana Dumitrescu a adus pe lume in prima zi a anului o fetita sanatoasa, Cosmina, care nu va beneficia de "generozitatea" autoritatilor.
"Inainte de nastere am vazut la televizor si prin ziare ca s-a dat o lege cu haine si scutece pentru nou-nascuti in valoare de 150 de lei. Chiar ii spuneam sotului ca, din cauza birocratiei, nu vom primi nimic. Am avut dreptate, din pacate", spune Roxana.
Directorul maternitatii, Calin Boeru, asteapta ziua in care guvernantii isi vor respecta promisiunile. "Pana cand vor fi trimise acele trusouri, nu putem decat sa le oferim mamicilor decat un pachetel cu scutece si produse de ingrijire pentru bebelusi obtinute de noi printr-o sponsorizare", sustine directorul spitalului de obstetrica-ginecologie.
De la inceputul acestui an si pana in prezent, la Maternitatea Ploiesti s-au nascut 24 de copii, iar parintii lor se tem ca nu vor primi trusourile votate de parlamentari.
Autoritati locale depasite de situatie
Nici autoritatile locale nu sunt pregatite sa aplice prevederile acestei legi de protectie sociala.
Doina Capuz, directorul Administratiei Serviciilor Sociale Comunitare din cadrul Primariei Ploiesti, explica: "La noi nu a ajuns niciun act oficial prin care sa stim ce avem de facut. Personal, am aflat de aceste legi doar din presa". Viceprimarul Ploiestiului, Gratiela Gavrilescu, cauta surse de finantare pentru ca autoritatile locale trebuie sa achite nota de plata, urmand sa-si recupereze banii de la bugetul de stat.
"In bugetul pe 2007, care va fi votat la viitoarea sedinta de consiliu local, va trebui sa prevedem sumele necesare respectarii legii. Inca nu stim de unde vom lua banii", spune viceprimarul orasului.
Din tara
In asteptarea normelor metodologice
Cluj. Potrivit reprezentantilor Primariei Cluj-Napoca, municipalitatea nu a ajuns inca in posesia Monitorului Oficial in care a fost publicata legea referitoare la trusouri. "Asteptam apoi normele metodologice, ca sa vedem exact cum le vom achizitiona. Daca trebuie sa le cumparam noi va trebui sa organizam o licitatie", ne-a explicat Raimonda Boian, purtatorul de cuvant al institutiei.
In plus, municipalitatea nu poate cumpara deocamdata nimic deoarece nu a fost aprobat inca bugetul local pe 2007. "Probabil ca acesta va fi votat in prima sedinta de consiliu local", a mai spus ea. (Raluca Crisan)
Iasi. Sefii directiilor din Primaria Iasi si oficialii maternitatii asteapta inca dispozitii pentru a da hainute nou-nascutilor. "Trusouri? N-am auzit despre asa ceva. Deocamdata nu am primit nicio dispozitie pentru a ne ocupa de aceasta problema", a declarat Vicuta Todosiciuc, directorul maternitatii "Cuza-Voda" din Iasi. Situatia este aceeasi si la Focsani. (Cezar Padurariu)
Timisoara. Sefii maternitatilor din Timisoara nu au primit inca informatii legate de legea trusourilor. Chiar daca noul act normativ l-au aflat din presa, se declara dispusi sa-l aplice, in masura in care celelalte autoritati abilitate isi vor face datoria.
Oricum, cei de la maternitatea "Dr. Dumitru Popescu" din Timisoara spun ca bebelusii primesc deja trusouri inca din 1991. "Este vorba despre un program al Ministerului Sanatatii in baza caruia, la externare, fiecare mamica primeste pentru copilul ei cate doua pachetele cu obiecte de imediata necesitate: scutece tip pampers, creme pentru bebelusi etc., plus carnetul de vaccinari", ne-a declarat managerul spitalului, dr. Ioan Sas. (Georgeta Petrovici)
Bani
Fonduri pentru 200.000 de copii
Cosul pentru bebelusi cuprinde haine, lenjerie si produse de ingrijire pentru copii in valoare totala de 150 de lei. Suma se actualizeaza si se indexeaza anual, prin hotarare de guvern, in functie de rata inflatiei, iar criteriile de repartizare si de utilizare se stabilesc anual de Ministerul Finantelor Publice.
Daca actul normativ care prevede acordarea trusoului ar fi aplicat de la 1 ianuarie 2007, aproximativ 200.000 de nou-nascuti ar beneficia de el, fondurile necesare fiind de 360 de milioane de lei.
Tot de la inceputul acestui an, copiii de pana la 2 ani primesc o alocatie de stat de 200 de lei, iar indemnizatia pentru cresterea copilului acordata timp de doi ani parintelui care decide sa stea acasa cu micutul s-a redus de la 800 de lei la 600 de lei lunar.