Trupa Queen va avea un nou solist

Adam Lambert, fost concurent la American Idol, va cânta ca solist al trupei Queen la festivalul european Sonisphere din acest an, potrivit contactmusic.com.

Cântăreţul a declarat că nu şi-a propus să îl înlocuiască pe Freddie Mercury, ci să îi ofere un tribut. Festivalul, ce se va desfăşura în luna iulie, include şi un show în Knebworth, Marea Britanie, locul unde Freddie Mercury a susţinut ultimul său concert. "Intenţia mea este să îi ofer un tribut lui Freddie Mercury şi trupei cu nişte cântece grozave. Totul e ca să păstrăm muzica vie pentru fani şi să le oferim o enerfie de care Freddie ar fi fost mândru", a declarat Lambert pentru cotidianul Daily Star. Totuşi, viitoarele albume Queen nu vor conţine vocea lui Adam Lambert, ci pe cea a lui Freddie Mercury. Membrii trupei au declarat că vor scoate la lumină piese nelansate cu vocea răposatului cântăreţ, printre care şi colaborări cu Michael Jackson. De la moartea lui Freddie Mercury, trupa Queen a suferit modificări. În 1995 a fost lansat albumul "Made in Heaven", iar doi ani mai târziu basistul John Deacon s-a retras şi a fost înlocuit. Brian May şi Roger Taylor au continuat să cânte sub numele Queen, iar între anii 2004 şi 2009 l-au avut ca solist pe Paul Rodgers. Se spune că la festivalul Sonisphere vor mai participa şi trupele Faith No More şi Green Day.