Trump tot mai dezlănţuit pe Twitter atacând presa americană. Oare simte că pierde?

Donald Trump, candidatul Republicanilor la președinția Statelor Unite ale Americii, acuză presă că distorsionează faptele. Într-o serie de mesaje publicate pe Twitter, Trump i-a acuzat și pe democrați că "trișează”. În ultimul şondaj, Clinton conduce cu 4 procente.

Donald Trump s-a dezlănțuit pe rețeaua de socializare Twitter, acolo unde a postat mai multe mesaje prin care a condamnat deja "fraudarea alegerilor de către „presa mincinoasă care o susține pe contracandidata sa, Hillary Clinton.

"Alegerile sunt, cu siguranţă, fraudate de presa micinoasă şi care distorsionează, care o promovează pe Necinstita Hillary – dar şi la multe secţii de vot – TRIST”, a scris Trump pe Twitter, potrivit euractiv.ro.

Acesta a continuat acuzele la adresa presei. "Alegerile sunt fraudate de media, într-un efort coordonat cu echipa de campanie a lui Clinton, transmiţând la ştiri lucruri care nu s-au întâmplat niciodată!”, scrie The Huffington Post.

Trump este susținut în acest demers pe Twitter și de consilierul său, Rudy Giuliani, care i-a acuzat pe democraţi că „trişează”.

"Îmi pare rău. Oamenii morţi votează în general pentru democraţi, nu pentru republicani”, a spus Giuliani.

Ultimele sondaje de opinie arată că Trump se află în spatele contracandidatei sale, Hillary Clinton în mai multe state. Rezultatele, conform Washington Post, o plasează pe Clinton cu 4 procente în fața lui Trump.