Trump - pe punctul de a CÂȘTIGA Războiul cu China

Trump - pe punctul de a CÂȘTIGA Războiul cu China

În ciuda amenințării cu represalii fiscale, autoritățile comuniste chineze știu deja că au pierdut ciocnirea economică cu Donald Trump.

Un editorial al lui Jean-Patrick Grumberg pentru Dreuz.

Creșterea taxelor vamale decisă de președintele Trump, pe care nimeni nu credea că va avea curajul să o impună, combinată cu instituirea unei noi creșteri pe mărfuri în valoare de 200 de miliarde de dolari, a redus creșterea economică a Chinei. Piața sa bursieră a căzut cu 21% față de anul trecut, în timp ce a Statelor Unite a atins cele mai mari cote din întreaga sa istorie.

Producția industrială a Chinei și-a încetinit creșterea, moneda sa a slăbit, în timp ce uzinele din America merg la turație maximă, caietele de comenzi sunt pline, încrederea consumatorilor este la cel mai înalt nivel din ultimii 18 ani, iar companiile angajează pe bandă rulantă în perspectiva perioadei de cumpărături de sfârșit de an pe care specialiștii o prevăd ca fiind foarte dinamică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum presa acuză protecționismul lui Trump, este necesară o reîntoarcere în timp.

În ultimii 25 de ani, China este cea care a folosit toate pârghiile comerciale ale protecționismului, ceea ce i-a permis să-și dopeze economia:

- Începând cu 1994, Beijingul și-a subevaluat deliberat moneda națională în raport cu dolarul pentru a face mai ieftine exporturile chineze pe piața americană.

- A ridicat taxele vamale la o mare gamă de produse americane, de la bunuri de consum la automobile.

- China a subvenționat cu sute de miliarde de dolari sectoarele industriale cheie.

- Pentru a permite companiilor americane să pătrundă pe piața sa, le-a impus obligativitatea transferului de tehnologii către firme „partenere” chineze.

Pe piața sa internă, efectul unei atari strategii a fost creșterea taxelor pentru populația chineză și sporirea costurilor la bunuri și servicii.

În plus, devalorizarea monedei a agravat dificultățile consumatorilor, deoarece a făcut ca importurile să fie mai scumpe.

Totul a dus la o austeritate, care, implicit, a permis consolidarea ideologiei comuniste.

Aceste măsuri, și nu o baghetă magică, sunt cele care au dus la formidabila creștere economică a Chinei. Aceasta a fost în medie de 10% pe an între 2000 și 2007, iar în ultima perioadă s-a plasat într-un interval de 6 – 7%, în timp ce alte țări avansate se zbăteau să atingă 3%.

Creșterea economică pe termen lung a Chinei a fost și ea de-a dreptul stupefiantă:

- În 1993, exporturile anuale către Statele Unite se ridicau la 32 de miliarde de dolari.

- În 2000, ele atingeau 100 de miliarde.

- Anul trecut, au ajuns la 505 miliarde de dolari.

În această perioadă, clasa politică de la Washington, pe care Trump nu ezită să o califice drept extrem de proastă, a făcut tot ce a visat China:

- A scăzut taxele vamale la produsele chineze și s-a felicitat pentru afluxul acestora importuri subvenționate pe piața americană.

- Unii politicieni, incapabili să înțeleagă ce li se întâmplă, au considerat că explozia de produse manufacturiere chineze se datora exclusiv tricourilor și jucătoriilor ieftine destinate gospodăriilor americane.

- Adevărul este că America a cedat treptat sectoarele sale industriale cheie.

- De exmplu, în timp ce Statele Unite au înregistrat un excedent comercial de 5 miliarde de dolari în produse cu tehnologie de vârf, în anul 2000, acest sold a ajuns la un deficit de 110 miliarde de dolari în 2017, după ce a oferit pe o tipsie de argint tehnologie americană către companiile chineze.

Trump intră în magazinul cu porțelanuri chinezești

„Dincolo de cacealmalele și fanfaronadele Beijingului, există dovezi că șeful partidului, Xi Jinping, caută o modalitate de retragere”, explică Steven W. Mosher în New York Post.

- La începutul lui iulie, Xi a dat ordin presei de stat să-și modereze retorica. „Auto-iluzionarea și lauda nu vor aduce adevărata încredere în sine și mândria”, a explicat doct ziarul oficial al Partidului Comunist.

- Această bruscă modestie a reprezentat un adevărat șoc după cinci ani de lăudăroșenie continuă, în primul rând din partea lui Xi însuși.

- La venirea sa la putere, în 2012, dictatorul chinez era atât de convins că ascensiunea țării sale era de neoprit și atât de încredințat că America, din cauza politicii lui Obama, era în faza terminală a declinului, încât se lăuda fățiș cu o lume a viitorului dominată de China.

- Xi făcuse chiar o serie de planuri grandioase: China va domina domeniul înaltei tehnologii mondiale până în anul 2025, regiunea Asia-Pacific până în 2035, lumea întreagă până în 2049.

- Oricât ar încerca acum Xi să reproșeze propagandei oficiale că exagerează, poporul chinez știe foarte bine cine este responsabil de dezastrul care urmează. Renunțând la lăudăroșenie, Xi se „pălmuiește”, cum zic chinezii.

- Presa chineză de stat – dar și în Occident presa se poartă în același mod – a creat perdele de fum pentru ca nimeni să nu observe că Xi bate în retragere. A lansat atacuri din ce în ce mai deșănțate la adresa a ceea ce a numit administrația „lunatică”, „nebună” și „teroristă” a lui Trump (și presa occidentală folosește aceeași retorică). Însă, spre deosebire de Europa, liderii chinezi nu ezită să arate cu degetul pe cel considerat vinovat de recentele greutăți ale economiei chineze: președintele Trump.

- Global Times (ziar chinez în limba engleză) a publicat chiar un articol făcând apel la oficialii administrației americane să invoce al 25-lea amendament și să-l destituie pe Trump!

Totuși, în privat, înalții responsabili chinezi au ajuns să-l considere pe Trump drept un geniu strategic de talia lui Sun Tzu.

După alegeri, Xi Jinping a încercat să antreneze Europa și mai multe țări asiatice într-o nouă alianță anti-americană, dar inițiativa sa a eșuat.

UE s-a retras rapid din ghearele lui Xi și a demarat negocieri comerciale serioase cu Washingtonul.

Până și Filipine, pe care China a încercat asiduu să le seducă cu promisiuni de miliarde, au respins ofertele Beijingului.

Și în timp ce Xi se clătina, Trump nu a stat cu brațele în sân. A trecut la ofensivă. El a semnat un acord comercial cu Coreea de Sud și a lărgit cooperarea în materie de apărare cu Japonia și Australia.

Săptămâna trecută, grație renegocieriii reușite a unui nou acord comercial cu Mexicul și Canada – USMCA – acord despre care s-a spus foarte puțin că favorizează Mexicul, Canada și Statele Unite în detrimentul Chinei, Trump este acum în măsură să controleze accesul Chinei la orice piață nord-americană. O victorie uriașă.

Beijingul și-a dat seama imediat, chiar dacă mulți comentatori de politică externă americani, influențați de presa negativă, nu văd aceasta, că se confruntă cu un maestru tactician, care trece de la un dosar la altul, obține enrme concesii, apoi trece foarte repede la dosarul următor.

Chinezii și-au dat seama că Trump nu este doar foarte puternic în negocieri, ci și în domeniul strategiei. Exercită presiuni asupra Chinei nu doar pe plan economic, dar și în plan militar și ideologic. Capul partidului comunist a ajuns să se teamă că obiectivul lui Trump nu este doar de a corecta un deficit anormal de defavorabil lucrătorilor și industriilor americane, ci și de a elimina amenințarea pe care o reprezintă pentru Statele Unite ascensiunea Chinei.

Chinezii au fost luați prin surprindere de adversarul american care citează din Sun Tzu: „Arta supremă a războiului este să-ți domini inamicul fără a lupta împotriva lui.”

The Art of War s-a întâlnit cu The Art of Deal. Și The Art of Deal a câștigat.

Rămân doar de negociat condițiile capitulării.

Chine este nerăbdătoare să reia negocierile, după cum a spus Trump săptămâna trecută, dar el nu este deloc grăbit să ajungă la un acord, de vreme ce China rămâne fără suflu și poate să se prăbușească oricând. Trump dorește ca regimul comunist să fie și mai slăbit, pentru a obține de la el concesii mai favorabile.

Strategia chineză este de a se face că plouă, așteptând anul 2025 și sfârșitul președinției lui Trump, în speranța că succesorul său va fi mai asemănător cu restul politicienilor: moale, fără șira spinării, fără idei clare. Cu excepția cazului în care succesorul ar fi o femeie... de talia lui Nikki Haley, de exemplu.

Evident, Trump a luat în calcul acest aspect, iar chinezii nu vor rezista atâta timp. Trump este pe cale să câștige partida.