Trump îi mai întinde o dată mâna Theresei May. „Până când Brexitul ne va despărți”

Trump îi mai întinde o dată mâna Theresei May. „Până când Brexitul ne va despărți”

Donald Trump va efectua prima sa vizită de stat în Marea Britanie, în luna iunie, după aproape un an de la ultima sa călătorie la Londra care a fost înconjurată de controverse și proteste.

Trump va vizita Marea Britanie la invitația Reginei Elisabeta a II-a, la o lună după ce va merge în Japonia, unde va fi primul lider politic care se va întâlni cu noul Împărat.

Vizita lui Trump va coincide cu a 75-a aniversare a debarcării trupelor aliate în Normandia (6 iunie 1944, așa-numita Ziua Z). În aceeași perioadă se așteaptă ca liderul american să viziteze și Franța.

O parte a presei britanice a făcut deja speculații despre organizarea unui banchet oferit de regină la Palatul Buckingam în cinstea lui Trump și a soției și despre o procesiune cu caleașca, după modelul „Ceaușescu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rămâne încă neclar dacă lui Donald Trump i se va permite să se adreseze Parlamentului. John Bercow, președintele Camerei Comunelor, a refuzat până acum să facă o invitație în acest sens, afirmând că acesta nu este un drept și nu o „onoare cuvenită”. În 2017, Bercow afirma că se „opune categoric” unui discurs al liderului american în Westminster Hall, acuzându-l pe președintele american de „rasism” și „sexism”.

„Prețuim relația noastră cu Statele Unite, dacă are loc o vizită de stat, al cărei protocol depășește cu mult funcția de președinte al Parlamentului. Totuși, câtă vreme este vorba despre acest loc, sunt ferm convins că opoziția noastră față de rasism și de sexism și prijinul nostru pentru egalitatea în fața legii și a unei puteri judiciare independente reprezintă considerații extrem de importante în Camera Comunelor”, a afirmat John Bercow.

Sindromul „Bebelușului supraponderal”

La fel ca vara trecută, este de așteptat ca și această vizită a lui Donald Trump în Marea Britanie să provoace un val de proteste, dat fiind gradul mare de impopularitate a liderului american printre britanici. Potrivit unui recent sondaj YouGov, 67% dintre aceștia au o părere negativă în legătură cu Trump.

Anul trecut, liderul de la Casa Albă a fost nevoit să evite centrul Londrei din cauza protestelor, ocazie cu care, printre altele, a fost înălțat un uriaș balon de șase metri în diametru, umplut cu heliu și înfățișând un Trump supraponderal în scutece de bebeluș. Edilul Londrei, musulmanul Sadiq Khan, și-a dat tot concursul și toate aprobările pentru ca protestele să adune cât mai mulți oameni.

 

Axa Washington-Londra pentru a compensa ruperea de UE

Fără nici o îndoială, Brexitul va fi subiectul numărul unu pe agenda discuțiilor dintre Donald Trump și Theresa May. Anul trecut, liderul american a provocat iritare la Londra printr-un interviu acordat tabloidului The Sun și publicat cu o zi înainte de întâlnirea celor doi, în care o critica aspru pe May pentru modul în care gestionează Brexitul. Mai mult, el sugera că în aceste condiții, un acord comercial bilateral americano-britanic pare improbabil. Casa Albă a minimalizat ulterior afirmația lui Trump.

Față de anul trecut, situația s-a înrăutățit la Londra, cu Theresa May împotmolită în Brexit, ceea ce nu face decât să confirme veridicitatea afirmațiilor lui Trump.

 Însă interesul administrației sale pentru un acord comercial bilateral post-Brexit nu a scăzut. Dimpotrivă. În toamnă (când expiră noua amânare a ieșirii din UE) o delegație americană va vizita Marea Britanie pentru a explora potențialul unui acord între cea mai puternică economie a lumii și cea aflată pe locul cinci.

Premierul britanic a fost primul lider european primit de Donald Trump la Casa Albă, după învestirea sa oficială. Era sfârșitul lui ianuarie 2017. Trump a încercat atunci să-i ofere tot sprijinul Theresei May pentru a duce la capăt procesul de ieșire din UE, promițându-i o relație privilegiată. O axă transatlantică Washington-Londra. „Brexitul va fi un lucru minunat pentru țara dvs.”, i-a spus Trump lui May în timp ce-i strângea mâna. După întâlnirea dintre cei doi, Trump a repetat: „Brexitul este o binecuvântare pentru lumea întreagă” și i-a promis premierului britanic un acord comercial bilateral „foarte, foarte puternic” pentru a compensa ieșirea din UE.

Oferta lui Trump venea în momentul în care May era la ananghie: UE pretindea despăgubiri exorbitante (s-a vehiculat chiar suma de 100 de miliarde de euro), iar acasă era acuzată fie de lipsă de demnitate în fața Bruxelles-ului, fie că nu pune Brexitul pe butuci.

Uluitor, însă, Theresa May a refuzat oferta lui Trump, iar acum mandatul său este pe butuci, iar relația cu Washingtonul este mai rece decât oricând.

Mai mult ca sigur, cu ocazia vizitei din iunie, Trump își a reînnoi oferta unui acord bilateral generos, care să înlocuiască relația cu UE. Nu este sigur însă că Theresa May va rămâne prim-ministru până atunci.