Summit-ul fără precedent dintre un președinte american și un dictator nord-coreean reprezintă o șansă istorică. Însă riscurile pe care le ascunde sunt la fel de importante

Donald Trump a acceptat, pe 8 martie, să se întâlnească cu Kim Jong-un până la sfârșitul lunii mai. Acordul, considerat unanim de observatori drept unul istoric, a urmat după un briefing făcut președintelui american de Consilierul Naţional pentru Securitate sud-coreean Chung Eui-yong, care avusese o întâlnire la începutul săptămânii cu Kim la Phenian.

În timpul briefingului prezentat lui Trump, Chung l-a citat pe liderul nord-coreean, care ar fi zis: „Va fi o mare realizare dacă mă voi întâlni și voi discuta cu președintele Donald Trump”.

Ca un element extrem de interesant, inclusiv anunţul că Trump acceptă întâlnirea cu Kim a fost făcut la Casa Albă de consilierul sud-coreean Chung. Trump a preferat să rămână în plan secundar. Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a fost cea care a confirmat pentru partea americană că președintele „acceptă invitaţia de a se întâlni” cu Kim, dar că sancţiunile rămân în vigoare.

Potrivit sud-coreenilor și apoi Casei Albe, Phenianul a fost de acord să își îngheţe până după întâlnire testele nucleare și balistice. Kim ar fi glumit cu delegaţii sud-coreeni afirmând că, în acest mod, dorește să nu-l supere pe președintele sudcoreean, Moon Jae-in, care a calificat viitoarea întâlnire drept un „eveniment istoric”.

Într-adevăr, niciodată un lider al Coreei de Nord, naţiune înfiinţată în 1948, nu s-a mai întâlnit cu un președinte american. Cel mai înalt contact de până acum este cel dintre tatăl actualului lider nord-coreean, Kim Jong-il, și secretarul de stat american Madeleine Albright. Acea întâlnire a avut loc la sfârșitul celui de-al doilea mandat al lui Bill Clinton, iar apropiata schimbare de administraţie a făcut ca discuţiile să fie mai degrabă simbolice. Trump, însă, mai are cel puţin încă trei ani de președinţie.

„Boșorogul” și „Omuleţul-rachetă” stau la masă

Rapiditatea evoluţiei evenimentelor i-a luat pe toţi observatorii prin surprindere. Abia cu câteva luni înainte, Trump și Kim se ameninţau cu războiul, comparânduși butoanele nucleare, și se insultau (primul era „boșorog”, al doilea „omuleţul-rachetă”).

Meritul le revine celor trei protagoniști. Întâi, Trump, a cărui politică belicoasă, alternată cu oferte de a-l întâlni pe Kim, deși ironizată de criticii obișnuiţi ai președintelui american, s-a dovedit eficientă. Al doilea, liderul sud-coreean Moon, care s-a ambiţionat să transforme Jocurile Olimpice în „Jocurile Păcii”. Și, nu în ultimul rând, Kim însuși, care face un gest ce nu le-ar fi trecut niciodată prin cap bunicului și tatălui său, și care riscă enorm prin acest pas în necunoscut.

„Kim, fericit să scape neîmpușcat”

Andrei Lankov, expert în probleme nord-coreene la Universitatea Kukmin din Seul, consideră că liderul american merită partea leului. „Se pare că politica lui Trump de șantaj și de cacealma a funcţionat până acum: în trecut, Kim ar fi cerut soarele de pe cer pentru a-și îngheţa programul nuclear, însă acum e fericit să scape neîmpușcat”, spune Lankov, citat de Asia Times, care este însă mai degrabă pesimist în legătură cu rezultatul întâlnirii: „Nu cred că summit-ul va face istorie, ci probabil va rămâne ca o curiozitate în testele de istorie: întâlnirea dintre un președinte american și un dictator nord-coreean”.

Deși Kim le-a spus oaspeţilor sud-coreeni că este dispus să discute despre denuclearizarea ţării sale, sunt puţini observatorii care se așteaptă ca el să renunţe la întregul arsenal nuclear, a cărui existenţă este de altfel înscrisă în Constituţia Phenianului. În schimb, Washingtonul cere denuclearizarea totală, ireversibilă și verificabilă. „Riscul este ca americanii să forţeze denuclearizarea totală, ca fiind singura acceptabilă”, spune Lankov. „În acest, nord-coreenii nu vor accepta niciodată și efectul ar putea fi unul invers.”

Riscul ușii trântite

Și Andray Abrahamian, care are un doctorat la Universitatea din Sussex pe tema relaţiilor dintre Coreea de Nord și presa occidentală, atrage atenţia asupra primejdiilor ascunse ale viitorului summit: „Riscurile sunt uriașe: dacă lucrurile merg prost și lui Trump, renumit pentru schimbările sale, nu-i place cum evoluează situaţia și pleacă trântind ușa, aceasta va rămâne închisă pentru totdeauna.”

La rândul său, Chun In-bum, un general sud-coreean în retragere, sugerează că întâlnirea ar trebui să fie una în trei, incluzându-l pe Moon, tocmai pentru a reduce riscurile: „Ei sunt la vârful procesului decizional, așa că dacă aceștia trei se întâlnesc și nu reușesc să ajungă la un acord de vreun fel, atunci nu mai există nici un pas următor, ci o criză și mai mare”.

Chiar și în condiţiile acestui teren minat, perspectivele sunt mai pozitive decât s-ar fi așteptat cineva anul trecut. De aceea, Daniel Tudor, autorul cărţii „Coreea: Ţara imposibilă”, citat de Asia Times, are un mesaj pentru sceptici: „Nimeni nu știe ce se va întâmpla, însă este cert că ne aflăm acum într-o situaţie mai bună decât în trecut”. Și conchide: „Trebuie să-i acordăm credit lui Trump și desigur lui Moon pentru perseverenţa de a căuta pacea în ciuda uriașului scepticism al numeroșilor observatori”.