Se apropie alegerile în Statele Unite, așa că discuțiile despre imixtiunea rusă în viitorul scrutin prezidențial sunt la mare modă. Suspiciuni există nu numai la adresa actualul președinte, ci și a celui mai socialist dintre aspiranții la poziția de candidat al Partidului Democrat, Bernie Sanders.
Informat de reprezentanți ai serviciilor de informații că există astfel de manevre, Sanders a declarat: "Sincer, nu mă interesează cine vrea Putin să fie președinte. Mesajul meu pentru Putin este clar: Rămâi în afara alegerilor americane! Și, în calitate de președinte, mă voi asigura că asta se întâmplă. Spre deosebire de Donald Trump, nu îl consider pe Vladimir Putin un bun prieten”.
Nu știu exact în ce constau exact informațiile serviciilor secrete americane în ceea ce privește încercarea rușilor de a manevra alegerile din SUA. Sunt convins, însă, că și în absența oricăror suspiciuni, tema ar fi reapărut în campanie. Nu de alta, dar propaganda progresist- democrată pare să ducă lipsă de muniție.
Pe de altă parte, ar fi naiv să credem că Putin nu are niciun favorit pentru Casa Albă. Asta nu înseamnă nicidecum că acest preferat este un candidat manciurian sau că se află în solda rușilor. La un asemenea nivel, ar fi, după părerea mea, o inconștiență din partea rușilor să condiționeze ajutorul dat în campanie de eventuale concesii după victorie. Ca să nu mai vorbim de riscurile pe care și le-ar luat un candidat intrând în asemenea negocieri cu marele adversar al țării sale.
Mult mai credibil mi se pare un alt scenariu. Rușii își aleg favoritul dintre candidații ale căror planuri le convin. În această ordine de idei, mult mai interesantă decât nesfărșita poveste (niciodată dovedită) a interferențelor rusești în alegerile din 2016, mi se pare întrebarea dacă Trump a acționat la Casa Albă de parcă ar fi fost marioneta lui Putin. O astfel de analiză face, de altfel, și Ted Galen Carpenter în The National Interest. Potrivit lui Carpenter, faptele arată că Donald Trump a urmărit o politică externă adesea agresivă față de Federația Rusă - ceea ce cu siguranță nu a fost pe placul lui Putin. Exemplele nu lipsesc. E vorba, în primul rând, de decizia de a retrage SUA din Tratatul forțelor nucleare cu rază intermediară de acțiune, semnat la Washington pe 8 decembrie 1987 de Ronald Reagan și Michail Gorbaciov, în urma summitului de la Reykjavík.
Mai mult, în septembrie 2018, secretarulde atunci al apărării, James Mattis, a recunoscut că Statele Unite antrenează unități militare ucrainene la o bază din vestul Ucrainei. Washingtonul a aprobat, de altfel, două vânzări de arme către forțele terestre din Kiev în ultimii trei ani. Prima tranzacție, în decembrie 2017, a fost limitată la arme ușoare în valoare totală de 41,5 milioane de dolari. Tranzacția din aprilie 2018 s-a ridicat la 47 milioane de dolari și a inclus 210 rachete anti-tanc Javelin – o armă pe care administrația Barack Obama a refuzat să o furnizeze Kievului.
Sigur, multe dintre aceste decizii anti-rusești pot fi explicate și prin încercarea lui Trump de a respinge prin fapte acuzația că ar fi omul rușilor.
Din punctul meu de vedere, modul în care Trump a înțeles să-și asume mandatul de președinte le-a permis lui Putin și altor aventurieri de pe scena internațională (iranienii, președintele turc Erdogan) să facă niște jocuri la care altădată nici n-ar fi îndrăznit să viseze. Pe de altă parte, sincer să fiu, Trump nici nu prea a avut de ales.
Ca să apere poziția SUA de singura super-putere a lumii trebuia, în primul rând, să stopeze declinul economic al țării și să pună capăt cheltuielilor cu operațiuni militare fără orizont, astfel încât să poată îndrepta banii spre domeniile în care America a rămas în urma Rusiei și a Chinei. Inclusiv abandonarea kurzilor în fața ofensivei lui Erdogan pare să fi avut drept scop prevenirea unei ieșiri a Turciei din NATO. Iar ultimele evoluții (degradarea relațiilor ruso-turce) par să arate că planul său a fost corect.
Cu alte cuvinte, parțial, mandatul lui Trump la Casa Albă i-a fost de folos lui Putin. Are, însă, liderul rus motive să „lucreze” pentru realegerea președintelui american? Din punctul meu de vedere, nu. Trump, dar mai ales epidemia de coronavirus, au tăiat pentru o lungă perioadă ambițiile Chinei de a deveni o superputere și de a concura Statele Unite. Cu alte cuvinte, Trump se poate concentra, în eventualitatea că va obține un al doilea mandat, pe distrugerea alianței care se naște încet-încet între regimurilor progresiste din Germania și Franța (UE) și autocratul lider al Rusiei, Vladimir Putin. Primele semne le putem vedea deja în interesul pe care SUA îl acordă Europei de Est și Inițiativei celor Trei Mări.