Segmentul maşinilor ieftine şi încăpătoare este tot mai bine reprezentat. Numai la actuala ediţie a Salonului auto de la Paris au fost expuse trei modele realizate, mai mult sau mai puţin, după "reţeta Logan": Peugeot 301, Skoda Rapid şi Seat Toledo.
Cât se poate de ieftin şi încăpător. Şi, în măsura în care asta nu subminează prima parte a conceptului, ancorat, totuşi, în actualitate.
Aceasta este "reţeta Logan", copiată, tot mai des zilele acestea.
A doua generaţie a berlinei low-cost primordiale, prezentate la actuala ediţie a Salonului auto de la Paris, a încercat să îndulcească puţin atmosfera austeră, caracteristică unei maşini ieftine, cu câteva "bunătăţi" precum sistemul de navigaţie integrat (cu ecran tactil!), ESP-ul, cruise-control-ul sau senzorii de parcare.
Au rămas în continuare şi soluţii ieftine, care, s-a apreciat, nu constituie o prioritate pentru clienţi: vezi materialele plastice extrem de dure sau comenzile amplasate aiurea - claxon, butoane dedicate acţionării geamurilor electrice.
La actuala ediţie a Salonului auto de la Paris au fost prezentate trei modele realizate după "reţeta Logan": Peugeot 301, Skoda Rapid şi Seat Toledo.
Nici unul nu se va putea bate cu Loganul pe partea de preţ, dar asta nu pentru că producători n-ar fi încercat să reducă atât cât au putut (şi considerat rezonabil) costurile.
Cel mai bun exemplu este noul Peugeot 301 (4,4 metri lungime, 506 litri - capacitatea portbagajului), o berlină croită special pentru pieţele mai sărăcuţe (unde va fi lansată începând cu luna noiembrie).
Dincolo de desingul mai "bibilit" decât al Loganului (cu precădere în partea frontală şi la nivelul planşei de bord), am remarcat aceleaşi materiale plastice tari ca piatra şi tapiserii care să ţină "la tăvăleală".
Până şi butoanele care acţionează geamurile electrice sunt amplasate a la Logan - adică nu acolo unde ar fi normal şi ţi-ar fi mai uşor să le găseşti.
Spre deosebire de modelul românesc însă, Peugeot a găsit nimerit să le aşeze pe toate (patru) în acelaşi loc, pe tunelul median, în faţa schimbătorului de viteze.
La Dacia Logan 2, cele dedicate geamurilor electrice de pe portierele spate stau pitite între spătarele scaunelor faţă, îndărătul levierului cu care se acţionează frâna de parcare.