Specialiştii de la Kaspersky Lab au anunţat apariţia noului troian Triada, care atacă dispozitivele cu Android 4.4.4 sau cu variante anterioare.
Dispozitivele dotate cu versiuni mai vechi decât sistemul de operare Android 4.4.4. sunt expuse unui atac agresiv din partea troianului Triada.
Aproape jumătate dintre troienii aflați în Top 20 au fost programe malware care pot obține acces cu drepturi de super-utilizator, ceea ce înseamnă că infractorii cibernetici pot instala aplicații pe telefon fără ca posesorul să știe, conform Agerpres.
“Aplicațiile pot fi găsite uneori în Google Play, sub forma unui joc sau a unei aplicații de divertisment. De asemenea, pot fi instalate în timpul unui update al unei aplicații existente și, ocazional, sunt pre-instalate pe dispozitivul mobil. Dispozitivele cu Android 4.4.4. sau cu variante anterioare sunt cele mai vulnerabile. Există 11 familii de troieni cunoscuți care folosesc privilegii de tip root. Trei dintre aceștia — Ztorg, Gorpo și Leech — lucrează împreună. Dispozitivele infectate cu acești troieni se organizează într-o rețea, creând un fel de botnet de publicitate, pe care atacatorii îl pot folosi ca să instaleze diferite tipuri de publicitate nedorită. La puțin timp după ce preiau controlul sistemului, troienii descarcă și instalează o breșă de acces în sistem. Apoi, prin intermediul ei, activează două module care pot descărca, instala și lansa alte aplicații”, au transmis specialiștii de la Kaspersky Lab într-un comunicat de presă.