Tristul adevăr: aparatul de ras, cel mai bun leac pentru chelie

Specialiştii în medicina dermatologică spun că încă nu există un medicament demonstrat care să te scape de calviţia moştenită ereditar. Partea frumoasă a vieţii: scapi de mătreaţă şi frizer.

De mai bine de patru ani, cel mai bun pieptăn al lui Dragoş e lama de ras. De pe la 24 de ani, a observat că părul a început să-şi rărească rândurile. A intrat în panică şi a început să-şi aplice tot felul de tratamente: "Mă spălam cu şampoane pe bază de petrol de ziceai că fac duş la pompa de benzină. O lună am dormit cu un fes pe cap pentru că mă dădeam seara cu ulei de ricin. Am folosit vreo trei feluri de fiole, toate se lăudau că îţi fac părul des ca peria de haine - apă de ploaie, niciun efect".

După ce a încercat tot felul de reţete şi leacuri băbeşti, într-o zi s-a enervat, a luat aparatul de ras şi a renunţat la tot părul. "Câteva zile mi-a luat să mă obişnuiesc cu noua mea «freză» şi cu glumele prietenilor", povesteşte zâmbind Dragoş.

Medicamentele, soluţii temporare

Faptul că cel mai eficient remediu pentru calviţie este aparatul de ras o spun chiar specialiştii în medicina dermatologică. Aceştia afirmă că deocamdată, în ceea ce priveşte calviţia moştenită, nu există niciun remediu demonstrat, care să funcţioneaze 100%.

Medicamentele existente pe piaţă doar amână pentru o perioadă de timp căderea părului.

"O parte dintre aceste medicamente, considerate mai eficiente, conţin minoxidil, o substanţă în amestec cu vitamine care împiedică părul să cadă. Însă acest lucru se întâmplă doar cât este folosit. Când tratamentul este întrerupt, poate cădea şi mai mult decât în mod normal", a explicat medicul dermatolog Marian Dragomir.

Cu toate acestea, doctorii recomandă ca, atunci când pe pieptăn rămâne mai mult păr decât obicei, să mergeţi la un control. "Există mai multe tipuri de alopecie, afecţiunea care duce la calviţie. De exemplu, poate cădea părul din cauza unui medicament care se administrează într-un tratament sau chiar din cauza unei perioade de stres. Facem un control amănunţit, eliminăm cauza şi putem trata această problemă", explică doctorul Corneliu Dobre, specialist în dermatologie.

Cum se reface freza din bisturiu

Singura şansă de a mai recupera din podoaba capilară este să apelezi la chirurgia plastică. Practic, se ia o porţiune din partea capului unde a rămas păr şi se aplică în zona chelită. O astfel de operaţie costă între 1.500 şi 1.800 de euro.

"Intervenţia durează între 5 şi 6 ore, iar recuperarea se face cam într-o zi", a precizat chirurgul plastician Tiberiu Bratu, şeful clinicii Brol Medical Center.

E ŞI PERUCA O SOLUŢIE

Cu 800 de lei, din nou cu pletele în vânt

Cei care nu se pot împăca la gândul că nu vor mai avea păr mai au o soluţie - peruca. Una de calitate costă în jur de 800 de lei şi o poţi avea cam în două săptămâni după ce ai comandat-o.

"Trebuie să ne dea o poză, să vedem cum arăta înainte, iar noi lucrăm după acel model. Toate sunt confecţionate manual, fir cu fir, din păr natural", a explicat Stela Chiriloiu, deţinătoarea site-ului peruci.ro.

Însă bărbaţii sunt destul de reticenţi atunci când vine vorba de purtat o perucă. "Cele mai multe cereri vin din partea femeilor, cam 1-2 pe lună, pentru bărbaţi facem cam una la patru luni. Mulţi dintre clienţii noştri sunt oameni care au avut accidente, precum arsuri sau care au avut boli grave, au rămas fără păr într-un timp foarte scurt, iar şocul a fost prea mare ca să se obişnuiască", a mai precizat Stela Chiriloiu.

Dacă vrei o freză fabricată în Germania, poţi apela la hermax.ro. În funcţie de model, costă între 1.600 şi 2.000 de lei. De pe acelaşi site, mai poţi cumpăra perie specială, fixativ special sau benzi adezive de fixare care se aplică în zona tâmplelor şi pe frunte.