TRIPOLI: Patru lideri africani încearcă medierea conflictului din Libia

Patru reprezentanţi ai Uniunii Africane, printre care preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, se îndreaptă spre Tripoli unde vor încerca să negocieze un armistiţiu între rebeli şi trupele fidele lui Muammar Gaddafi, notează BBC.

Zuma și omologii săi din Mauritania, Mali şi Congo se vor întâlni la Tripoli cu Gaddafi iar mai apoi la Benghazi, cu reprezentanţii opoziţiei. Reprezentanţii Uniunii Africane au primit undă verde de la UE pentru încercările lor de mediere a conflictului. NATO, care aplică zona de interdicţie aeriană în Libia, a acordat permisiunea de aterizare la Tripoli pentru avioanele care îi transportă pe cei patru lideri africani.

Misiunea diplomatică a Uniunii Africane, care cuprinde reprezentanţi din cinci state de pe continent, s-a reunit iniţial în capitala Mauritaniei, Nouakchott. Misiunea a cerut încetarea imediată a luptelor din Libia şi acordarea de ajutor umanitar şi începerea dialogului politic.

Liderii africani vor avea o misiune greu de îndeplinit, ţinând cont de inflexibilitatea celor două părţi implicate în conflictul libian. Rebelii au refuzat deja orice discuţie pe tema unui armistiţiu până când Muammar Gaddafi nu va părăsi puterea.

O misiune misterioasă

Presa germană scrie că un fost înalt oficial german s-ar fi întâlnit deja cu responsabilii regimului de la Tripoli pentru  a discuta despre o posibilă încetare a focului. Este vorba despre fostul coordonator al serviciilor secrete germane Bernd Schmidbauer, care s-ar fi întâlnit cu oficiali de rang înalt la începutul săptămânii la Tripoli, potrivit revistei germane Focus. Liderul libian Muammar Gaddafi şi fiii săi i-ar fi spus lui Schmidbauer c-ar accepta imediat o încetare a focului sub controlul ONU şi al Uniunii Africane.

Contactat de AFP, Ministerul german de Externe a declarat că Schmidbauer ''nu acţionează în baza unui mandat al ministerului''.

Bernd Schmidbauer a fost din 1991 până în 1998 coordonatorul serviciilor secrete germane până la încheierea erei Helmut Kohl. El avea rangul de ministru de stat la Cancelarie şi era supranumit în acea vreme de presă agentul 008, aluzie la James Bond. Schmidbauer este membru al partidului conservator Uniunea Creştin-Democrată, condus de Angela Merkel.

Gaddafi nu cedează Pe fondul tentativelor de mediere a unui eventual armistiţiu, luptele au continuat în Libia fără să scadă în intensitate. Ministrul adjunct de externe al Libiei, Khaled Kaaim, a afirmat sâmbătă seara că două elicoptere ale rebelilor libieni care au încălcat zona de excludere aeriană au fost doborâte de armata regimului libian în regiunea Brega, estul ţării, informează AFP, citat de Agerpres. 'Insurgenţii au utilizat două elicoptere care au fost doborâte în regiunea Brega', a declarat Khaled Kaaim în cursul unei conferinţe de presă, confirmând că elicopterele au fost doborâte de armata fidelă colonelului Muammar Gaddafi. Khaled Kaaim a criticat forţele NATO însăcinate cu aplicarea Rezoluţiei 1973 ce impune în special o zonă de excludere aeriană deasupra Libiei. El a afirmat că 'NATO le-a permis sâmbătă rebelilor să încalce această rezoluţie şi să utilizeze elicoptere de luptă'.

AFP relatează totodată că zeci de libieni care au fugit din Misrata cu vaporul au semnalat condiţiile dificile din acest oraş asediat de forţele loiale colonelului Muammar Gaddafi. 'Nu există un cuvânt suficient de puternic pentru a descrie situaţia. Cuvântul dezastru nu este suficient de puternic', a declarat căpitanul Ali Sbak, al cărui vapor efectuează cursa între Misrata şi Benghazi, fieful rebeliunii libiene.

Potrivit unor surse medicale, cel puţin 200 de persoane au fost ucise la Misrata de la declanşarea insurecţiei în Libia, la mijlocul lunii februarie. Crucea Roşie a trimis sâmbătă un vapor cu medicamente şi personal pentru a trata aproximativ 300 de răniţi din acest oraş.