Tragedie într-o familie dintr-o micuță comună din Satu Mare. Persoanele din casă au fost găsite decedate.
Trei persoane din comuna Apa, judeţul Satu Mare, au fost găsite moarte, vineri dimineaţa, în propria locuinţă, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Alina Ţinca.
În casă au fost găsiţi decedaţi un bărbat, soţia acestuia şi mama femeii, informează Agerpres.
La faţa locului se află echipe de anchetatori, care încearcă să descopere ce s-a întâmplat.
Din primele informaţii, ar fi vorba despre o crimă.