Fotbalistii echipei nationale a Romaniei au iesit ieri la plimbare fara selectionerul Victor Piturca. El nu si-a revenit dupa decesul tatalui sau.
Conducerea tehnica a tricolorilor a respectat si in deplasarea de la Rotterdam obiceiul impamantenit de atatia ani in viata nationalei, scotandu-i pe jucatori la plimbare atat vineri dupa-amiaza, cat si ieri la pranz, inainte de masa. Numai ca, de data aceasta, nimeni n-a prea avut chef de asa ceva.
La „ora recreativa” de vineri, derulata pe stradutele comerciale, n-au luat parte decat jumatate dintre fotbalisti, restul preferand sa stea in camere sau sa joace rummy in holul hotelului.
Cea de-a doua „repriza” de plimbare, programata ieri intr-un superb parc de langa port, a fost vaduvita de prezenta selectionerului Victor Piturca. Lipsa antrenorului in aceasta plimbare dinaintea meciului este putin obisnuita. Si de aceasta data, absenta lui Piti se explica prin faptul ca acesta e prea afectat de decesul tatalui sau, survenit duminica trecuta.
Chivu si-a scos nasul in lume
Cristi Chivu, fundasul echipei AS Roma, a ajuns ieri la amiaza la hotelul tricolorilor. „Sunt bucuros ca am venit la Rotterdam. Am doua zile libere si am profitat. E greu sa accept ca nu pot juca in acest meci. In continuare respir foarte greu”, le-a povestit capitanul nationalei jurnalistilor romani.
Chivu a fost asteptat cu interes de jucatorii nationalei, pe care i-a incurajat inaintea partidei, prin intermediul unei scrisori publicate pe blogul sau personal. „Sunt curios sa vad cum arata Cristi dupa operatia la nas”, spunea vineri la amiaza Mutu.
Brazilianul Fred, cel care i-a provocat lui Chivu fractura de piramida nazala, si-a primit pedeapsa. Atacantul a fost supendat de UEFA pentru urmatoarele trei meciuri pe care formatia sa, Olympique Lyon, le va sustine in cupele europene.
Ioan Becali da tarcoale
La hotelul tricolorilor si-a facut aparitia si Ioan Becali. Despre fostul impresar se spune ca influenteaza iarasi selectia la lot. „Giovani” i-a promis lui Lobont ca odata cu revenirea in Liga I, la Dinamo, va primi din nou tricoul cu numarul unu la nationala. Coincidenta sau nu, Piturca l-a ales pe Lobont sa apere buturile tricolorilor in meciul de la Rotterdam, desi Coman isi facuse treaba cu brio la ultimele meciuri ale nationalei.
Piturca si-a motivat alegerea lui Lobont in detrimentul lui Coman prin faptul ca portarul Rapidului trece prin momente grele in viata personala, mama jucatorului suferind asta-toamna un atac cerebral. In acest moment, mama portarului se afla acasa, la Pitesti, si se simte mai bine.
Muzeul Ajax
Stefan Covaci, la „si altii”
Doar trei dintre miile de fotografii care impanzesc „Ajax Museum” din Amsterdam il surprind pe cel mai galonat antrenor al celebrei grupari olandeze, romanul Stefan Covaci.
Tehnicianul care a preluat echipa „lancierilor” in 1971, de la celebrul Rinus Michels, a izbutit sa cucereasca doua Cupe ale Campionilor Europeni, in 1972 si 1973.
Insuficient insa pentru ca sefii clubului Ajax sa-i acorde mai multa atentie, intr-un spatiu in care Rinus Michels, creatorul marii echipe de la inceputul anilor ‘70, dar si Leo Beenhakker si Louis van Gaal sunt surprinsi in zeci de ipostaze.
Impresionanta sala, construita in jurul piedestalului pe care sunt plasate trofeele internationale cucerite de Ajax, este insa un omagiu adus marilor fotbalisti ai acestei echipe de legenda: Johan Cruyff si Marco van Basten. Cei doi beneficiaza de un statut aparte, avand dedicate portiuni speciale din vitrina, in care sunt surprinsi in diferite episoade ale carierei.
Bazar Bizar
Manele la marocani!
Globalizarea atrage dupa sine nu numai invazia fast-foodului, isteria Coca-Cola sau dictatura limbii engleze. Daca treci pragul restaurantului „Bazar”, un local cu specific marocan din inima Rotterdamului, ai surpriza ca urechile sa-ti fie luate cu asalt de acordurile manelelor!
Africani bruneti, asiatici din fostele colonii ale Tarilor de Jos si olandezi par a se simti foarte bine in acordurile cu iz oriental racnite de Guta, Pustiu’ sau Copilu’ minune.
„E o simpla coincidenta. Patronii sunt marocani, printre angajati nu se numara niciun roman. Nici macar nu stiam ca asta e muzica din Romania”, lamureste situatia Sara, una dintre chelneritele care servesc la mese. Manelele bubuite in bizarul „Bazar” reprezinta singura muzica produsa de europeni care se canta in acel local african, restul „productiilor” apartinand lumii musulmane din Asia Mica si Maghreb.