Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu va candida în sectorul 1, într-un colegiu pentru Senat, a afirmat preşedintele PNL Sector 1, Andrei Chiliman.
"Confirm desemnarea domnului Calin Popescu Tariceanu drept candidat al PNL la Senat în Sectorul 1, prin votul colegilor mei din Delegatia Permanenta a filialei. Candidatura lui Calin Popescu Tariceanu în Sectorul 1 este o initiativa comuna si o decizie fireasca. Ne leaga o prietenie veche de 23 de ani, am parcurs împreuna acelasi drum politic si împartasim aceeasi viziune asupra valorilor liberale. Personal, îl consider pe Calin Popescu Tariceanu una dintre cele mai reprezentative figuri ale liberalismului românesc de astazi", a afirmat Chiliman, pentru Mediafax. Tăriceanu a declarat recent că ar putea să candideze în colegiul ilfovean în care a candidat şi în 2008. La precedentele alegeri parlamentare, în colegiul bucureştean pentru Senat a candidat Crin Antonescu, care şi-a câştigat mandatul la redistribuire. La negocierile de aseară, PC a solicitat toate colegiile din sectorul 4, condus de conservatorul Cristian Piedone. Pentru ca sectorul 4 să nu fie dominat total de conservatori, mai ales în condiţiile în care ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu este liderul PNL al organizaţiei de sector, în cele din urmă s-a ajuns la concluzia de a-l muta pe comentatorul sportiv, Dumitru Pelican, susţinut de PC, din sectorul 4, pe locul lăsat liber de Crin Antonescu, ce a anunţat că nu mai candidează în sectorul 1. Această pretenţie a fost respinsă vehement de către PNL sector 1. După negocierile din USL, PNL a primit trei colegii de deputat şi unul de senator. PSD-ului i-a revenit câte un colegiu pentru Senat şi Camera Deputaţilor.