Tribunalul București menține controlul judiciar în cazul fraților Tate

Frații Tate. / Sursa foto: Facebook - Andrew Tate

În luna august a acestui an, Curtea de Apel București a acceptat contestația formulată de frații Tate cu privire la arestul la domiciliu și a hotărât să înlocuiască această măsură cu controlul judiciar. Măsura rămâne în continuare în vigoare.

Luni, un magistrat de la Tribunalul București a respins solicitarea de anulare a controlului judiciar pentru frații Tate, care sunt acuzați de trafic de persoane și viol. Prin urmare, cei doi rămân sub restricția de a nu părăsi Bucureștiul și județul Ilfov.

Frații Tate rămân sub control judiciar

Respinge cererea inculpaților Tate III Emory Andrew și Tate Tristan de constatare a încetării de drept a condițiilor controlului judiciar cu referire la obligația de a nu părăsi mun. București și județul Ilfov, ca nefondată. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată conform art. 405 alin. 2 C. pr. pen. prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.11.2023”, se arată în decizia Tribunalului București.

În plus față de solicitarea de revocare a controlului judiciar, frații Tate au depus o cerere de eliberare a mașinilor de lux aflate sub sechestru de către procurori.

Cu toate acestea, instanța va pronunța o hotărâre cu privire la această cerere în data de 17 noiembrie.

Andrew și Tristan Tate racolau tinere sub pretextul unei relații

Potrivit anchetatorilor, frații Tate racolau tinere, pretinzând că doresc să înceapă o relație romantică, după care le transportau la o locație din județul Ilfov. Acolo, acestea erau constrânse să producă conținut video explicit, care era ulterior postat pe site-uri pentru adulți.

Frații Tate și-ar fi păcălit victimele, inducându-le în eroare, pretinzând că intenționează să aibă o relație serioasă sau de concubinaj și simțeau sentimente reale de iubire față de ele, într-o metodă cunoscută sub numele de „loverboy”.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Victimele le-ar fi spus anchetatorilor că în vila celor doi frați era amenajat un studio de videochat.

Mai mult, ele ar fi fost întâmpinate când mergeau acolo de paznici înarmați. Totodată, toate femeile ar fi fost obligate de frații Tate să-și facă tatuaj cu „owned by Tate”.

Frații Tate își vor înapoi mașinile de lux

Andrew și Tristan Tate, cei doi milionari britanici, au depus o cerere în instanță și pentru ridicarea sechestrului de pe averea lor și pentru a recâștiga dreptul de a părăsi țara.

Cu toate acestea, magistrații au solicitat o perioadă suplimentară de timp pentru a lua o hotărâre cu privire la această solicitare.

O parte din averea celor doi frați Tate, pusă în mașini de lux, se află sub sechestru. Toate mașinile confiscate de procurori se ridică la o valoare totală de trei milioane de euro.

Vizate sunt trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini şi cinci maşini Mercedes.