Înconjurat de țări arabe și musulmane care s-au coalizat în repetate rânduri pentru a-l șterge de pe fața Pământului, Israelul își datorează supraviețuirea alianței cu Statele Unite și superiorității tehnologice a armatei sale. Evreii mai au, însă, și o altă poliță de asigurare– triada nucleară.
„Într-un e-mail privat, de care mare public a luat cunoștință în septembrie 2016, fostul secretar de stat și general american Colin Powell a făcut aluzie la faptul că Israelul are un arsenal de 200 de arme nucleare. Deși cifra pare exagerată, nu există nicio îndoială că Israelul are un arsenal nuclear”, scrie Kyle Mizokami pe site-ul nationalinterest.org.
„Armele nucleare israeliene asigură protecție în orice împrejurare, de la o eventuală înfrângere într-un război convențional până la descurajararea statele ostile care ar vrea să lanseze atacuri nucleare, chimice sau biologice împotriva acestei țării minuscule”. „Israelul și-a propus să se alăture clubului nuclear în anii '50. Se pare că David Ben-Gurion era obsedat de dezvoltarea bombei nucleare ca o asigurare împotriva inamicilor Israelului”, scrie Mizokami.
Ben-Gurion l-a instruit pe consilierul său științific, Ernst David Bergmann, să direcționeze efortul nuclear clandestin al Israelului și să înființeze Comisia de energie atomică din Israel. Shimon Peres, care mai târziu a devenit președinte și prim-ministru al Israelului, a cultivat contactele cu Franța, iar aceasta a fost de acord să furnizeze un reactor nuclear cu apă grea și o instalație de reprocesare a plutoniului. Reactorul a fost construit la Dimona în deșertul Negev.
Până la sfârșitul anilor '60, Statele Unite au încercat să încetinească programul nuclear israelian și au făcut presiuni ca evreii să se alăture Tratatului de neproliferare nucleară, Eforturile nu au dus nicăieri. Abia septembrie 1969, Nixon și premierul israelian Golda Meir ar fi ajuns, se pare, la un acord secret. Statele Unite își luau angajamentul să renunțe să ceară inspecții în ceea ce privește programul nuclear, în schimb Israelul își lua angajamentul că nu va declara și nu va testa armele nucleare.
Prima criză nucleară care a avut Israelul în centrul ei s-a înregistrat în timpul Războiul de Yom Kippur, în 1973.
Armele nucleare israeliene au fost plasate în alertă. Din fericire, contraofensiva israeliană pe cele două fronturi s-a dovedit un succes, așa că nu a mai fost nevoie de folosirea loe. Lumea a răsuflat ușurată, pentru că rachetele Ierihon ar fi putut să lovească din deșertul Negev atât Cairo, cât și Damascul. Nici până în zilele noastre, Israelul nici nu confirmă, dar nici nu neagă faptul că deține arme nucleare. Experții militari estimează că Israelul are în prezent aproximativ optzeci de arme nucleare, care sunt împărțite între forțele terestre, aeriene și maritime.
EVENIMENTUL ISTORIC A REAPĂRUT PE PIAȚĂ! CITEȘTE AICI SUBIECTELE DIN NUMĂRUL 26
La început, israelienii au încredințat avioanele de luptă multirol F-4 Phantom sarcina de a lovi evenualii inamici cu bombe atomice. O nouă generație de bombe a fost construită pentru avioanele de vânătoare F-15I și F-16I. Chiar dacă mulți ar considera că bombele sunt depășite moral, mai ales având în vedere progresele israeliene în tehnologia rachetelor, folosirea unor aeronave are un mare avantaj. Permite retragerea ordinului de a folosi capacitățile nucleare până în ultima clipă.
Rachetele Ierihon III, concepute special pentru a amenința Iranul, au o rază de acțiune de cel puțin 3.106 mile. Numărul total de rachete balistice israeliene nu este cunoscut, dar experții estimează că ar fi în jur de 24. Marina israeliană are cinci submarine din clasa Dolphin, construite din Germania, despre care experții cred că sunt echipate cu rachete nucleare.
Experții apreciază că dotarea nucleară a submarinelor are rolul de a-i descuraja pe inamicii Israelului să încerce un atac nuclear surpriză. Chiar dacă toate capacitățile nucleare din Israel ar fi distruse în urma acestui atac neașteptat, submarinele tot ar mai putea să se răzbune cu un contratac devastator. Israelul va rămâne probabil o vreme singurul stat nuclear din regiune, dar conducătorii militari ai țării încearcă să se asigure din timp că niciun inamic nu va îndrăzni un astfel de atac asupra sa, chiar dacă ar avea arma supremă.