Cu câteva zile în urmă, dl. Putin a întrerupt programul televiziunilor din întreaga lume printr-un discurs de senzație. A început printr-o duioasă evocare a imperialismului țarist, în relație cu Ucraina.

A continuat arătând că, în ultimii 30 de ani, după declararea independenței Ucrainei, această romantică, seculară idilă dintre cal și călăreț a fost tulburată de Occident, care „dorește să distrugă valorile noastre tradiționale și să ne impună cu forța valori care ne vor eroda poporul din interior ... și care duc direct spre degradare și degenerare...”

Emanciparea Ucrainei de sub tandra călărire sovietică fiind o „degradare și degenerare contrară firii omenești”, domnul Putin se simte dator să acționeze: „trebuie să oprim această atrocitate, acest genocid împotriva milioanelor de oameni care trăiesc acolo și care și-au pus speranțele în Rusia...” În context, a anunțat o amplă operațiune „pentru a proteja oamenii care, de opt ani încoace, se confruntă cu umilirea și genocidul promovate de regimul de la Kiev.”

Dar nu e așa ușor să „protejezi” 40 de milioane de oameni care nu vor să se reîntoarcă la acele vremuri idilice când Moscova detona petarde nucleare, contaminând pentru multe secole pământurile ucrainene. Pentru domnul Putin e limpede că aceia care „și-au pus speranțele în Rusia” vor trebui să plătească un preț de sânge, pentru a reveni sub armonioasa ordine ecvestră de odinioară: „întreaga responsabilitate pentru posibila baie de sânge revine integral regimului ucrainean aflat la putere”. Pe scurt: relațiile de tradiție imperială dintre Moscova și Ucraina trebuie restaurate din iubire față de poporul ucrainean, chiar dacă acest popor va trebui măcelărit.

În lumea largă, logica stranie a acestui discurs a stârnit stupoare, ridicând semne de întrebare asupra sănătății mintale a celui care o promovează. De dragul „oamenilor care trăiesc acolo”, Moscova anunță că trimite tancurile și bombardierele peste ei și că urmează să-i snopească, ca să se împrietenească. Dar în mediile rusești logica aceasta nu a părut stranie și, cel puțin în primele zile de conflict, integritatea mintală a promotorului nu a fost pusă la îndoială. De ce?

Unul dintre mijloacele de înțelegere a modului de a gândi al unui popor este studierea basmelor sale. Basmele nu corespund vreunei realități istorice, dar poporul respectiv le consideră relevante - că altfel nu le-ar folosi vreme de secole în educarea tinerei generații. De aceea, basmele unui popor pun în evidență categorii, percepții și comportamente pe care acel grup etnic le consideră exemplare. Ceea ce luminează categoriile axiologice care stau la baza identității respectivului grup și determină prezența sa în Istorie.

Iată spre exemplu Legend of Sir Bevis, alcătuită prin anii 1250 de un autor englez anonim. Un secol mai târziu este semnalată versiunea franceză, Geste de Beuve.  Pe la 1480 apare și prima versiune tipărită: Buovo d'Antona, în italiană. Iar la 1550 apare, pe filieră polonă, o versiune rusească: Повесть о Бове-королевиче. În toate aceste versiuni, Prințul Bova, ca orice cavaler care se respectă, înfruntă tot felul de monștri. Cel mai respingător este Ascapart, un uriaș înalt de 30 de picioare, pe care Bova îl învinge. În toate versiunile, Prințul Bova îl învinge și-l bagă în lanțuri pe Ascapart. Dar nu și în versiunea rusă! În aceasta, Bova Korolevici se luptă cu un centaur monstruos, Palkan. Pe care evident îl înfrânge, îl calcă-n picioare, îl umple de sânge dar care ... snopit bine, îi devine cel mai apropiat prieten! Atât de credincios și devotat devine centaurul rupt în bătăi, încât Palkan e un nume și astăzi răspândit: rușii îl dau câinelui care, credincios, le păzește curtea.

Ideea că, printr-o bătaie soră cu moartea, dușmănia poate fi convertită în devotament fără margini li se pare ciudată europenilor. Dar în context rusesc, e o poveste exemplară. Iar regimul sovietic a folosit din plin acest lucru, reușind să impună ideea că violența, chiar gratuită, este izbăvitoare, snopirea e prețul inevitabil al viitoarei ”prietenii între popoare”. Acesta este numitorul comun al conceptelor, foarte rusești, de „epurare”, „eliberare” și „generație de sacrificiu”.

Astăzi, regimul de la Moscova încearcă să impună Rusiei ideea că ”eliberarea” oamenilor care trăiesc acolo, în Ucraina, purificarea lor de militarism și nazism, chiar cu prețul sacrificiului tinerilor Rusiei, al unei posibile băi de sânge este, cum subliniază dl. Putin, „temelia necesară pentru construirea unui viitor sigur pentru căminul dumneavoastră, familia dumneavoastră și Patria dumneavoastră. Pentru țara noastră, este o problemă de viață și de moarte, care determină viitorul nostru istoric ca națiune ... Nu ne-au lăsat nici o altă opțiune pentru a apăra Rusia și poporul nostru, decât cea pe care suntem nevoiți să o folosim astăzi.” Urmată, evident, de reînscăunarea ca procurator al Ucrainei al vechiului prieten al Kremlinului, Viktor Ianukovici.

Văzând demonstrațiile de pe străzile orașelor rusești, e limpede că n-a prea reușit încercarea de a mobiliza o nouă „generație de sacrificiu” care, cu arma în mână, să „epureze” pe ucraineni. Fiindcă oamenii, în Rusia ca și în Europa, au discernământ: își numesc câinele Palkan, în amintirea basmelor copilăriei, dar nu consideră că e nevoie să-l stâlcească în bătăi ca să fie ascultător. Așa cum nu consideră că e musai-mintenaș necesar să pună mâna pe arme, să treacă frontiera Ucrainei, să înfrunte tirul mitralierelor și să-i purifice de ”nazism și militarism” pe ucraineni, cu aceleași mijloace și procedee cu care armatele țariste ”civilizau” Caucazul, acum mai bine de un veac.

Iar asta este o mare problemă: triada eliberare – purificare – generație de sacrificiu stă la baza imperialismului rusesc, de trei secole încoace. Din punctul de vedere al cercului său restrâns de putere, domnul Putin are dreptate când afirmă că menținerea și reafirmarea Triadei Imperiale este „temelia necesară pentru construirea unui viitor sigur” și „o problemă de viață și de moarte, care determină viitorul nostru istoric”. Viitorul istoric al oligarhiei moscovite, evident.

De aceea, cea mai mare greșeală pe care o poate face domnul Putin, din postura sa de Conducător, e să compromită prestigiul Triadei Imperiale. Degeaba mass media rusă e înecată cu fake news, degeaba e Internetul cenzurat, rușii au început să se dumirească: „oamenii care trăiesc acolo” nu doresc să fie iarăși „purificați”, de aceea se opun cu arma în mână „eliberatorilor”.

De fiecare dată când Triada Imperială a fost în pericol, oligarhia moscovită a reacționat fără milă, găsind un țap ispășitor. Fiindcă principiile nu pot fi puse la îndoială, ci numai persoana Conducătorului, care le-a aplicat greșit. Hrușciov a ratat șantajul nuclear care urma să ”elibereze” Europa de americani – după ceva vreme, a fost pensionat. Gorbaciov a renunțat la Războiul din Afganistan, care urma să deschidă calea ”eliberării” Golfului Persic – după ceva vreme, a fost pensionat. Domnul Putin ratează ”eliberarea” Ucrainei – după ceva vreme, va fi pensionat.

Dânsul știe bine că soarta sa se joacă acum, în cele cinci – șapte zile în care Rusia mai are snaga să susțină o ofensivă de proporții – altfel nu pot fi explicate deciziile sale disperate din ultima vreme, printre care și plasarea forțelor de descurajare nucleară „în modul special de luptă”.

Actualul conflict din Ucraina este foarte costisitor, unii analiști vorbesc de 20 miliarde $ pe zi. ”Eliberarea” era prevăzută să dureze o zi-două, ni se spunea că Kievul „va cădea în două ceasuri”. Dar războiul trenează, costurile se acumulează, coșciugele se adună morman, iar grămada de fiare calcinate de pe șoselele ucrainene crește. Oare vor recunoaște oligarhii că și-au furat căciula? Că au prezentat armata Rusiei ca profesionistă și perfect dotată, dar pe ecrane apar vechituri sovietice arzând? Că de fapt cea mai mare parte a bugetului militar, de 60 – 70 miliarde $ anual, a dispărut prin buzunarele lor, ale oligarhilor? În timp ce pe situl 200rf.com, pozele cu soldații ruși decedați, din ce în ce mai multe, înfățișează tineri cărora abia le-au dat tuleiele...

Evident că oligarhii nu vor recunoaște. Putin, el și numai el e de vină! Fiecare tanc ciuruit de drone, fiecare rachetă care nimerește un bloc de locuințe, fiecare elicopter doborât îi scurtează cu câte un ceas domnia. Eșecul se citește pe fața sa umflată, în privirea sa înnegurată. Iar folosirea armelor termo-barice pe străzile Kievului nu va face decât să transforme eșecul în genocid.

Dar oare mazilirea domnului Putin va rezolva problema? Nu, fiindcă sacrificarea sa va servi la perpetuarea Triadei Imperiale. Ar fi necesare schimbări mult mai profunde decât o simplă rocadă cu domnul Medvedev. Care, simțind vânt din pupă, își afirmă încă de pe acum radicalismul servil oligarhiei imperiale, oferindu-se să rupă relațiile diplomatice cu SUA și toate statele europene – principalii parteneri comerciali ai Rusiei. Halal program de guvernare...

Poporul rus merită mai mult decât să facă foame acasă și să se sacrifice prin țări străine, în numele unei doctrine imperiale cu iz rânced, mai mucedă decât mumia lui Lenin.