Am sărbătorit ieri 160 de ani de la unirea Principatelor Române sub un singur sceptru, prilej pentru o lecție de istorie-altfel
„Constituirea statului român modern (că asta înseamnă Unirea de pe 24 ianuarie 1859) a fost o victorie a proiectului național-liberalismului pașoptist și filo-francez - triada Kogălniceanu-Ghica-Alecsandri, cu Al. I. Cuza ca reprezentant, cu Napoleon al III-lea gerant, dar și cu OK-ul lui Pavel Kiseleff, ca ambasador al Rusiei la Paris, și, nu în ultimul rînd, cu gestul decisiv în plan extern al Cocuței Conachi-Vogoride, pe lîngă «operațiunile» știute pe lîngă Occident și Înalta Poartă”, menționează Paul Cernat, critic literar și scriitor.
„A existat însă, în epocă, și un scepticism legitim - istorisirile politice ale lui Creangă despre Moș Ion Roată traduc destul de limpede mefiența pățită a răzeșilor față de un proiect elitist mascat. După cum a existat și o contrareacție a elitelor moldovene, alimentate sau nu din afară (plus, mai tîrziu, tentativa de puci a lui Nunuță Roznovanu & Co, înăbușită prompt de guvern prin Lascăr Catargiu). Iar în deceniile următoare a avut loc o migrație intelectuală continuă dinspre Iași («capitala culturală») spre București («capitala economico-administrativă») care va provoca multe frustrări; evoluția revistei Viața românească le exprimă din plin”, mai amintește Cernat.
În continuare: „Din Moldova au pornit și marile proiecte ideologice conservatoare (Junimea), reacționare (inclusiv antisemite), dar și socialiste (Contemporanul lui Gherea ș.cl.); liberalismul intelectual s-a închegat mai greu, dar, în fond, E. Lovinescu tot moldovean era, deși chipurile «renegat»”.
Revenirea la prezent: „Azi, prin părțile esențiale, Moldova a recuperat teren și s-a «rebranduit» dinamic (la antipodul multor vechi stereotipuri): vezi Polirom, vezi FILIT, vezi Muzeul Literaturii, vezi... și altele. De fiecare dată cînd ajung în liceele ieșene, constat că sentimentul apartenenței la o «capitală cultural» persistă la nivelul multor tineri. Iar eu, deși muntean caragialofil, literar vorbind mă simt, de multe ori, filo-moldovean”.