Trenurile nu intră în Ungaria, din cauza grevei

Greva lucrătorilor feroviari din Ungaria opreşte trenurile care ar trebui să iasă din România.

În această dimineaţă, trenurile care circulau pe ruta Bucureşti-Budapesta şi Timişoara-Budapesta au fost oprite în gara Curtici, din judeţul Arad, unde se află punctul de trecere a frontierei pe calea ferată.

În tren nu se aflau mulţi pasageri, pentru că greva a fost anunţată. Călătorii au coborât în gara din Arad, de unde au încercat să îşi caute soluţii de ocazie. Cei care au ajuns totuşi la Curtici spun că vor căuta transporturi de ocazie pentru a nu rămâne blocaţi în gara de aici.

Greva feroviarilor maghiari a început azi noapte la ora 1:00 şi ţine până la ora 19:00, ora României. Din această cauză, trenurile nu vor mai circula prin Ungaria. Cel mai probabil trenurile se vor întoarce spre locurile de unde au plecat. Primul tren care nu a mai trecut în Ungaria a ajuns la Curtici la ora 6:00 dimineaţa şi ar fi trebuit să iasă din ţară la 6:18. În total vor fi afectate în jur de 16 trenuri.