Celebrul tren Orient Express a intrat aseară în România, prin Curtici. Anual, garnitura face traseul dintre Paris şi Istanbul.
Traseul Paris - Istanbul este parcurs în şase zile, iar preţul călătoria costă circa 6.000 de euro. În România, trenul opreşte în staţiunea Sinaia, unde este vizitat castelul Peleş şi mănăstirea Sinaia. După vizita la Sinaia, trenul va merge la Bucureşti. Turiştii vor face un scurt tur al oraşului, înainte de continuarea călătoriei. Călătoria cu trenul pe această rută este o atracţie turistică încă din anii 30. Turiştii de astăzi se bucură tocmai de atmosfera interbelică pe care o oferă interiorul garniturii. Deşi cei mai mulţi dintre turişti sunt afacerişti sau nobili, printre ei sunt şi oameni obişnuiţi, care doresc să experimenteze o dată-n viaţă o călătorie cu trenul din Occident până la porţile Orientului.
Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă, pentru pasageri, care a fost iniţial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţională de Vagoane de Dormit). Ruta ei s-a schimbat de multe ori. Deşi originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internaţională, numele ei a devenit, în timp, sinonim cu călătoria de lux.
Orient Express - o istorie pe roţi de metal
Deşi marea glorie a cunoscut-o în anii '30 ai secolului trecut, primul Orient Express datează tocmai din 5 iunie 1883, când un tren pleca din gara din Paris pentru a ajunge, la capătul unei călătorii de mii de kilometri, la Constantinopole (actualul Istanbul).
Pe atunci, călătoria nu era una de agrement, ci una în interes comercial. Mai mult, nu tot traseul era parcurs pe şine. Cu trenul se ajungea de la Paris până la Smârdan, în apropiere de Giurgiu, de unde călătorii erau preluaţi de un feribot cu destinaţia Ruse. Aici, erau aşteptaţi de un alt tren, care îi ducea la Varna. În fine, de la Varna la Costantinopole se ajungea pe apă, cu un pachebot (navă mare, rapidă, care transportă călători, colete poştale şi mici cantităţi de mărfuri).
Primul an în care s-a călătorit fără oprire până la Istanbul a fost 1889.
Întrerupt de Primul Război Mondial
Popularul tren avea să fie suspendat pentru prima dată în 1914, după izbucnirea Primul Război Mondial. Avea să circule din nou imediat după război.
Deschiderea tunelului Simplon (Sempione), din Elveţia, avea să ducă la crearea unei noi rute de Orient Express, care trecea prin Milano şi Veneţia.
Anii de glorie
Perioada de maximă glorie a Orient Express-ului a fost cea a anilor '30, când existau trei mari linii. Călătoria devine una de lux, renumită pentru bucătarii săi, principalii clienţi fiind figurile regale, nobilii sau marii afacerişti ai lumii.
Traversarea de la vest la est a Europei a fost întreruptă şi de Al Doilea Război Mondial. Deşi traseul a fost reluat după acest conflict, faima din perioada interbelică nu a mai fost niciodată egalată. Linia iniţială se desfiinţa în 1962, doar ruta prin Simplon rămânând valabilă. CITIŢI ŞI: Călătoria cu Orient Express, o croazieră pe pământ