Acțiune de promovare la CFR Călători, cu DAUNE COLATERALE - TRENUL „FORZA ZU” și vopseaua stricată

După weekendul care tocmai a trecut, în care Buzdugan şi Morar au circulat cu „cel mai cool tren” denumit de simpaticii prezentatori : „Trenul Forza ZU”, la sosirea în Bucureşti au apărtut problemele.

Se pare că la încercarea de a dezlipi colantul în care a fost acoperită locomotiva, se ia cu tot cu vopseaua de dedesubt.

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al CFR Călători Alina Predescu:” Trenul nu a fost decolantat încă. Este posibil să fie doar murdărie. Oricum avem clauze în contractul comercial încheiat între CFR Călători şi firma organizatoare, în care sunt stipulate clauze şi pentru situaţii de acest gen”

Din informaţiile oficiale, colantul pe care sunt urme, era situat între tampoane unde era mizerie sau grund. Urmează ca mâine să se dezlipească întregul colant, moment în care se vor putea evalua eventualele pagube.