Congresul Național al Istoricilor Români de la Cluj-Napoca este în plină desfășurare. Discursul care a deschis manifestarea culturală i-a aparținut academicianului Ioan Aurel Pop, care nu s-a sfiit sa dezbata aspecte delicate ale educatiei

Congresul Național al Istoricilor Români (C.N.I.R.) se află în plină desfăşurare (25-28 august 2016), la Cluj-Napoca. Este organizat de Universitatea „Babeș-Bolyai“ în colaborare cu Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române şi este cea mai mare manifestare științifică din domeniul istoriei, din ultimii 36 de ani, ținută în România. Cea mai importantă reuniune de acest fel din țara noastră – cel de-al 15-lea Congres Internațional de Științe Istorice –, adunând circa 1.700 de istorici, a avut loc la București, în august 1980.

Inițiativa derulării prezentului forum aparține Comitetului Național al Istoricilor din România, membru al Comitetului Internațional de Științe Istorice, organism care derulează, la fiecare cinci ani, începând cu anul 1900, congresele internaționale de științe istorice. Acest congres al istoricilor români se dorește a fi și inaugurarea unei tradiții prin care să poată fi pregătite și participările noastre la congresele internaționale de științe istorice, dintre care proximul va fi la Poznan (Polonia), în 2020. Istoria românilor merită cunoscută în lume – ca experiență de viață – dar „așa cum a fost”, nedemonizată și neînfrumusețată. 

Au venit intelectuali din toată lumea

La acest eveniment organizat la Cluj participă circa 500 de persoane, istorici români renumiți – cercetători, cadre didactice universitare și din mediul preuniversitar atât din țară, cât și din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Italia, Austria, Germania, Franța, Marea Britanie, Israel și Canada. Congresul este structurat pe secțiuni dintre cele mai diverse, sunt acoperite toate perioadele istorice, astfel fiind tratate teme dintre cele mai diverse, de la „Noi direcții în cercetarea, interpretarea și promovarea neoliticului și eneoliticului din România“, până la „Abordări contemporane ale istoriei construcției europene“. O temă importantă, care nu putea fi uitată, va fi dedicată Primului Război Mondial; astfel, sunt şase secțiuni despre acest eveniment care a schimbat harta Europei și a României, ca și soarta lumii întregi. În total, sunt 51 de secțiuni cu circa 365 de comunicări, 20 de mese rotunde și vor fi prezentate 6 postere. Totodată, Universitatea „Babeș-Bolyai“ a hotărât să acorde 18 granturi tinerilor cercetători pentru a-i sprijini în demersurile lor (beneficiarii acestor granturi sunt scutiți de plata taxei de participare, iar U.B.B. le oferă cazare gratuită pe parcursul congresului). Am invitat 15 istorici reputați, care vor avea prelegeri în plenul congresului.

Tot în cadrul acestui eveniment de mare amploare, are loc și un târg de carte, unde vor expune carte de istorie 15 dintre cele mai importante edituri românești precum Presa Universitară Clujeană, Editura Universității din București, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Editura Istros, Casa Cărții de Știință, Mega, Argonaut, Eikon, Tritonic, Editura Centrului de Studii Transilvane – Academia Română etc.

 

Un fragment din discursul lui Ioan Aurel Pop, istoric, scriitor și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca:

„Istoria sau științele istorice – cum se denumesc de către specialiști domeniile complexe și variate ale cercetării trecutului omenesc – se află într-un moment de mare cumpănă, ca și întreaga societate contemporană. Viața oamenilor care au trăit în trecut este considerată de înțelepți memoria colectivă a comunității pământești. Cu alte cuvinte, de-a lungul timpului, s-au adunat fapte, întâmplări, evenimente, procese etc., care se constituie în zestrea omenirii, în patrimoniul societății, într-un adevărat tezaur de viață. Noi suntem oameni și – ca să parafrazez un dicton latin – nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să ne fie străin. Dacă lăsăm să ne scape o parte din esența umană, ne expunem unor riscuri greu de evaluat. Datorită acestei convingeri, diferitele comunități umane, începând cu sumerienii și egiptenii cei vechi, au cultivat cunoașterea trecutului prin intermediul specialiștilor, elaborând reguli speciale pentru aceasta. A fost o vreme când istoria era poveste și poezie, spusă și cântată pe muzică de către aezi, care cultivau arta de a reînvia frumos și armonios lumile de odinioară. Ulterior, istoria a devenit „anchetă“ și „cercetare“, făcute prin diferite metode de investigație, cu scopul descoperirii adevărului din trecut. Firește, s-a aflat curând că lumile revolute nu mai puteau fi reînviate întocmai, orice am face noi, oamenii. Marele istoric român și filosof al istoriei Alexandru D. Xenopol împărțea domeniile cunoașterii în „științe de repetiție“ și „științe de succesiune“. Din prima categorie făceau parte ceea ce noi numim științe exacte și experimentale, iar din a doua istoria, adică viața de demult. În vreme ce în primele domenii, realitățile par imuabile și eterne, în „științele de succesiune“ pare că „totul curge“ și nimic nu mai rămâne cum a fost…

Chiar și așa, cu gradul ridicat de relativism asumat, cercetarea trecutului a ajuns, cam de la Renaștere încoace și mai ales în ultimele două secole, un domeniu de cunoaștere dotat cu metode precise de investigare, cu reguli de operare cunoscute și verificate, atât cât poate fi preciziunea aplicată în disciplinele socio-umane. Se admite că adevărul absolut al lumilor trecute este imposibil de cunoscut de către noi, oamenii, cărora nu ne rămân decât urme disparate și subiective (cel mai adesea) ale întâmplărilor de odinioară. Prin urmare, istoricul nu poate reînvia lumea revolută pe care o studiază, dar se poate apropia de ea cât mai mult, o poate reconstitui cât mai aproape de ceea ce a fost, dacă respectă regulile „jocului“, verificate de secole și de generații întregi de specialiști.

Noi numim printr-o convenție viața oamenilor de odinioară trecut. De fapt, trecutul a fost, pentru cei care l-au trăit, viață intensă prezentă. Până la urmă, toată viața oamenilor devine trecut, orice am face noi și oricum am încerca să ocolim acest curs. Prezentul durează o clipă și apoi devine trecut, viitorul este mereu incert, dar ajunge și el prezent și apoi trecut, astfel încât, iremediabil și reversibil, dimensiunea cea mai lungă și mai certă la care avem acces (limitat, e drept) este trecutul. Ca urmare, dragostea pentru trecut înseamnă dragoste de viață, iar cunoașterea trecutului este cunoașterea vieții. Aceasta nu înseamnă deloc – cum observa demult o Doamnă a spiritului universal, Marguerite Yourcenar – că trecutul este o vârstă de aur. Nu, fiind viață, trecutul poate să fie frumos și sublim, urât și rușinos sau, pur și simplu, oarecare. A-l cunoaște este o necesitate, iar a-l ignora poate deveni o catastrofă.

Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până la globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. Astăzi se tinde la înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare“ („educație pentru drepturile copilului“, „educație antreprenorială“, „educație sexuală“, „educație rutieră“, „educație juridică“ etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte! Învățând istorie, elevul află despre lumi și compară, face cunoștință cu primele legi, constituții, culte religioase, află ce sunt stilurile arhitectonice, deosebește o simfonie de un concert, distinge valorile antice, medievale, moderne, află cum s-au purtat războaie în numele dragostei, al credinței și al bisericii, al libertății, egalității și democrației etc., poate prețui dialogul și informarea, poate evalua răsturnarea ordinii nedrepte dintr-o societate etc. Istoria, ca și alte discipline „învechite“ promovau, pe lângă fapte, valori morale, artistice, umane, idei fundamentale generale, strategii de viață; noile „discipline“ propuse răspândesc metode și tehnici limitate, cunoștințe de nișă, care se pot învăța de către un om cu inteligență medie în timpul liber sau în cadrul orelor de dirigenție sau prin prisma dexterităților școlare”.

Ce a vizat discursul profesorului Ioan Aurel Pop?

„Apelul meu a urmărit revenirea disciplinei istorice pe un teren de seriozitate și decență, cu accent pe studierea surselor (fără izvoare, nu se poate scrie istorie!), a disciplinelor auxiliare (arheologie, paleografie, diplomatică, heraldică, genealogie, sigilografie, epigrafie, numismatică etc.), pe cunoașterea limbilor clasice, medievale și moderne, pe apelul la științele înrudite. Pentru aceasta, tinerii istorici ar trebui să petreacă mai puțin timp pe rețelele de socializare sau pe internet și să meargă asiduu în arhive și biblioteci, să se informeze, să caute mereu urme ale trecutului, să le compare, clasifice și critice”, ne-a declarat academicianul Ioan Aurel Pop.

C.N.I.R. s-a bucurat în această perioadă de o mare vizibilitate, fiind realizat un website cu toate informațiile necesare, înscrieri, evenimente, secțiuni, mese rotunde etc. (http://cnir.conference.ubbcluj.ro/) și care, până la sfârșitul lunii iunie, a avut peste 87.000 de vizualizări.

Mesaje emoționante legate de cercetarea trecutului au adresat în prima zi, în plenul Congresului, acad. prof. Dan Berindei, președintele Secției de Științe Istorice al Academiei Române, acad. prof. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române și prof. dr. Martyn Rady, de la Universitatea din Londra.