Cinci persoane care călătoreau cu trenul de la Sofia spre Bucureşti au rămas blocate la Ruse, în Bulgaria, după ce trenul în care se aflau s-a oprit din drumul spre România din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
„Este vorba despre cinci adulţi care se aflau în trenul ce trebuia să ajungă la Bucureşti, dar pentru că trenurile pe relaţia Giurgiu-Bucureşti nu circulă în acest moment, căile ferate fiind închise din cauza zăpezii, trenul s-a oprit la Ruse, cei cinci cetăţeni români care voiau să ajungă la Bucureşti fiind aduşi la punctul de frontieră de la Giurgiu, de unde urmează a fi preluaţi în maximum o oră de un microbuz pus la dispoziţie de CFR'”, a declarat, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Mihaela Simion. În acest moment, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse se circulă greu, în condiţii de iarnă şi pe intrare şi la ieşirea din ţară pentru că din noaptea de sâmbătă spre duminică a reînceput să ningă, dar nu există deocamdată restricţii de circulaţie pentru niciun fel de maşini.