Un tren a deraiat, joi seară, în județul Bistrița-Năsăud. Traficul feroviar a fost blocat între Vişeul de Jos şi Salva
Este vorba despre un tren de marfă cu 38 de vagoane pline cu cherestea, care se deplasa pe linia de cale ferată 409, anunță Centrul Infotrafic.
"Un tren de marfă (nr.4136) cu 38 vagoane încărcate cu cherestea a deraiat între staţiile Săcel şi Beclean. Nu sunt victime", potrivit Infotrafic.
Traficul feroviar este blocat între Vişeul de Jos şi Salva, pasagerii trenurilor rămase în linie fiind transbordați cu autobuzele.