Un tren cu care circulau 12 persoane se afla în comuna Pesac, în momentul în care a deriat din cauza impactului cu un TIR care nu s-a asigurat.
Şoferul de tir nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată şi a încercat să o traverseze, nevăzând că un tren se apropia cu viteză de el.
În urma impactului, trenul în care se aflau 12 călători a deraiat, scrie Mediafax.
“Nu au fost înregistrate victime, în tren se aflau 12 persoane, iar în TIR doar şoferul. Am trimis o maşină de stingere, pentru că erau scurgeri de combustibil, două descarcerări şi o ambulanţă SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.