În această dimineaţă, poliţiştii şi mascaţii au percheziţionat trei locuinţe din Timişoara, în căutarea de probe în cazul unor tâlhării.
Trei membri ai unei grupări extrem de violente, specializată în tâlhării, au fost reţinuţi în urma unei operaţiuni a poliţiştilor de la Investigaţii Criminale. Ultima lovitură de care sunt suspectaţi aceştia este atacarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a unui cetăţean din Liberia, în zona Gării de Est din Timişoara. Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele, iar după ce l-au imobilizat, atacatorii i-au luat telefonul, un IPhone 4 şi banii pe care îi avea la el, respectiv 600 de euro. Ajuns la spital în stare critică, libanezul a avut nevoie de operaţie, după ce medicii au constatat că i-a fost fracturată mandibula.
În urma investigaţiilor cu ajutorul SIPI, oamenii legii au ajuns la principalii suspecţi: Alexandru Gheorghe Călin, Remus Ştefan Vava, ambii de 22 de ani, şi Adrian Florin Ghere, de 23 de ani, toţi din Timişoara. Tinerii sunt extrem de violenţi şi periculoşi, spun poliţiştii, având antecedemnte penale pentur fapte cu violenţă. "" Poliţiştii au reuşit să-i reţină, Ghere fiind descoperit la o stână la graniţa cu România, unde se refugiase în încercarea de a trece în Serbia ca să scape. În urma percheziţiilor, până acum a fost a fost descoperit un pistol şi o Biblie în limba maghiară din 1875. Tinerii au fost audiaţi, pentru a se stabili implicarea fiecăruia. "Sunt cunoscuţi cu antecedente în tâlhărie. Momentan ei susţin că nu au fost implicaţi în această faptă", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţeruld e presă al IPJ Timiş.