În urma unor percheziții făcute, joi, în municipiul Piteşti, într-un dosar privind eliberarea de documente medicale false, trei persoane au fost reținute.
Trei persoane au fost reținute, azi, în urma descinderilor. Polițiștii din Pitești au descins joi, 14 percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor firme, într-un dosar privind eliberarea de documente medicale false. Persoanele vizate sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al IPJ Argeş. Autoritățile au confiscat opt telefoane mobile şi mai multe documente medicale.
"În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, poliţiştii din Piteşti au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 25.000 de lei susceptibili a proveni din activitatea infracţională", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar au fost reţinute trei femei, una dintre ele administrator şi celelalte două asistente medicale la o clinică din Piteşti. Ele sunt suspectate că ar fi eliberat adeverinţe medicale false pentru întocmirea dosarelor de obţinere sau preschimbare a permiselor de conducere.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, efectuează 14 percheziţii domiciliare, 11 la sediile unor persoane juridice şi trei la locuinţele unor persoane fizice. (...) Din cercetări a reieşit că, în perioada 1 iunie până în prezent, persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atesta în mod fals faptul că ar fi examinat în mod direct persoanele ce au solicitat eliberarea documentelor respective", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, 18 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri.