Salvamontiştii din judeţul Bihor şi echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) încearcă să intre în peştera Cociu, unde sunt blocate trei persoane. Deocamdată nu se ştie dacă acestea sunt în viaţă.
Acestea veniseră să exploreze peştera şi ar fi trebuit să iasă la suprafaţă ieri la prânz. Echipele de salvatori nu pot pătrunde deocamdată în peşteră pentru că galeriile de acces sunt inundate. "Ieri după 12.00, când trebuiau să iasă din peşteră, am zis să le mai dăm două ore, de regulă se întârzie.La ora 15.00 a plecat prima echipă de la Salvamont Bihor. Au ajuns în jur de ora 18.00 şi i-au aşteptat pe colegii de la Salvaspeo Cluj şi au încercat să ajungă la cei trei. Din păcate nu au reuşit să străbată o sută de metri şi apa a blocat accesul pe galerie. Au ieşit la suprafaţă, s-a luat o decizie să se capteze râul şi limitarea debitului care intră în peşteră. Problema este de a asigura accesul echipelor de salvarea în partea de jos a peşterii. Apa e cea mai mare problemă. Am reuşit cu ajutorul celor de la ISU captarea apei. S-a început pomparea apei în altă parte, dar, din păcate, motopompa nu a făcut faţă. Salvamontiştii au intrat a doua oară şi au întâmpinat iar o sifonare a galeriei. La ora actuală cei de la ISU au trimis motopompe de mare capacitate se încearcă supradimensionarea barajului", a declarat Adi Marin, vicepreşedintele Salvamont Bihor, potrivit realitatea.net. "Nu se poate comunica cu ei şi nu se ştie în care porţiune a peşterii se află. Noi sperăm să fie teferi. În momentul în care nu va mai intra apă în peşteră s-ar putea ca echipa noastră să se întâlnească cu ei. Există mai multe săli în peşteră unde s-ar putea refugia pe bolovani şi sperăm să-i găsim teferi", a declarat Adi Marin, vicepreşedintele Salvamont Bihor.