Trei nunţi dintr-un foc la „Noră pentru mama 3”

Alina şi Ionuţ n-au stat degeaba zece luni în „Cetatea dragostei”. Cuplul s-a ales cu aproximativ 75.000 de euro şi cu o „săptămână de miere” în Turcia.

Certuri, jigniri, poveşti de dragoste, strategii, comploturi, ameninţări, eliminări, râsete, farse, glume, prietenii, cârcoteli, conflicte între soacre, alianţe. Toate acestea compun unul dintre cele mai urmărite reality-show-uri din România, „Noră pentru mama”, emisiune cu miză matrimonială difuzată de Kanal D, ajunsă la finalul celei de-a treia serii.

Spre deosebire de celelalte ediţii, concursul s-a încheiat nu cu una, ci cu trei nunţi, chiar dacă numai unul dintre cele trei cupluri a fost răsplătit cu marele premiu de 313.000 de lei şi o excursie în Belek, Turcia. Alina şi Ionuţ au câştigat simpatia telespectatorilor, care le-au acordat cele mai multe voturi, şi au reuşit să-i devanseze astfel pe Mihaela şi Alexandru, principalii rivali.

3 mirese pentru 3 miri

Scandalurile care au dat sarea şi piperul emisiunii, de-a lungul celor zece luni, n-au încetat nici în seara marii finale, când una dintre soacre, doamna Ildiko, mama lui Alexandru, şi-a condimentat eliminarea din concurs prin câteva vorbe grele aruncate câştigătorilor, cei care au „spoliat-o” de banii agonisiţi în competiţie.

Printre cuplurile care au mai spus „Da” la marea finală difuzată aseară de Kanal D se mai numără Mihaela şi Alexandru, care au plecat acasă cu 10.000 de lei şi o vacanţă în Turcia, şi Andreea şi Ştefan, recompensaţi cu un weekend pe litoralul românesc. Un alt cuplu înscris pe lista ofiţerului stării civile era cel format de Roxana şi Cătălin. În cele din urmă, Roxana, mireasa ipotetică, a decis să rămână domnişoară şi să spună „pas” mariajului.

Certuri şi împăcări

Show-ul „Noră pentru mama” a reuşit să câştige de la o zi la alta din ce în ce mai mulţi telespectatori, majoritatea atraşi de trăirile veritabile dintre oamenii simpli transformaţi, peste noapte, în vedete naţionale.

Televiziunii Kanal D i-a reuşit din plin exploatarea spiritului de voyeur a românului, pasionat de poveştile cu iz de telenovelă petrecute în „Cetatea dragostei”, aşa cum a fost botezată casa în care au convieţuit concurenţii în ultimul an. Cu o prezentatoare charismatică şi arătoasă, în persoana Gabrielei Cristea, cu conflicte spumoase, pe cele mai diverse teme, de la mâncarea din frigider, până la nivelul studiilor acumulate sau felul în care i-a înzestrat natura pe concurenţi, emisiunea nu putea fi decât un „hit”. „Noră pentru mama” va continua din septembrie, cu o nouă ediţie.

PETRECERE. În centru, mireasa fără premiu, Andreea, una dintre cele mai impulsive concurente de la „Noră pentru mama” Foto: Răzvan Vălcăneanţu

NUNTA

Invitaţii au dansat cu foc pe manele şi muzică machedonească

Chiar dacă erau înconjuraţi de camere de luat vederi, monitoare, microfoane, lavaliere, reflectoare, nuntaşii au lăsat tracul la o parte şi au creat o atmosferă de nuntă veritabilă.

Evenimentul a fost filmat miercuri seara şi, în ciuda tuturor indicaţiilor regizorale, a întârzierilor, defecţiunilor de natură tehnică şi a celorlalte obstacole care au „spart” nunta în bucăţele, mirii şi anturajul lor s-au comportat firesc.

Heaven, playback ratat de două ori

Nuntaşii s-au încins la dans pe muzica fetelor de la Heaven, care au fost nevoite să reia melodia de două ori din cauza discului care se încăpăţâna să sară de fiecare dată. A urmat Adrian Minune, a cărui muzică s-a mulat prefect pe gustul majorităţii invitaţilor.

Miniinterpretul s-a lăsat cu greu covins pentru un bis, iar atmosfera a fost încinsă de Sorin Copilul de Aur, sosit la nuntă dirct de la aeroport. Diana Bişinicu a continuat cu muzica machedonească şi i-au ţinut isonul Emilia Ghinescu şi Nicu Paleru.

Apariţie în albastru

Interludiile interpreţilor de muzică de petrecere au fost completate de intervenţiile prezentatoarei Gabriela Cristea, dotată cu răbdare de fier în faţa sincopelor de natură tehnică. Îmbrăcată într-o rochie albastră, elegantă, creaţie proprie, vedeta de la Kanal D recita senină scenariul emisiunii, care s-a întins până spre zori.

În pauze, fura câteva fumuri de ţigară, mai ciugulea câte ceva de mâncare şi schimba câteva cuvinte cu colegii şi soţul venit s-o susţină. Ifosele şi apucăturile de vedetă nu fac parte din profilul Gabrielei, care, însă, nu a purtat mai multe discuţii decât era necesar cu concurenţii alături de care a petrecut zece luni.

Ediţia a patra, gata să înceapă

De câţiva ani, Gabriela Cristea este vedeta-fanion a postului turcesc, locul în care îşi exploatează cel mai bine calităţile de prezentatoare TV. De la toamnă, o aşteaptă o nouă provocare „Noră pentru mama”. Spune că ar vrea să se implice mai mult de data aceasta în selecţia concurenţilor şi să ia parte la casting.

Până acum s-au înscris peste 1.000 de persoane, iar numărul acestora e în continuă creşetere. Pentru un premiu de câteva zeci de mii de euro şi fermecaţi de mirajul televiziunii, mulţi tineri sunt dispuşi să-şi ia un concediu fără plată şi să trăiască sub atenta supraveghere a camerelor de luat vederi şi, bineînţeles, a publicului. Până atunci, rămâne de văzut dacă fericiţii câştigători Alina şi Ionuţ vor trece împreună peste vară ca o familie sau vor alege să divorţeze şi să împartă premiul.

TABLOU DE FAMILIE. Mamele din concurs, în primul rând, secundate de fiii lor şi de ipoteticele nurori, la începutul competiţiei Foto: Kanal D

CÂŞTIGĂTORI. Ionuţ şi Alina, fericiţii posesori ai unui certificat care atestă căsătoria înfăptuită la finalul emisiunii „Noră pentru mama” Foto: Kanal D

DIVA DE LA KANAL D

Gabriela Cristea, o noră model

Prezentatoarei emisiunii, Gabriela Cristea (foto), i-a priit de când s-a înrolat la „Noră pentru mama”. Între timp a devenit la rândul său noră şi declară că are o relaţie foarte bună cu soacra sa. După cantonamentul de zece luni de la Ştefăneşti, locul în care se află studiourile, Gabi vrea să-şi ia o vacanţă, însă nu a ales destinaţia deocamdată.

Spune mai în glumă, mai în serios, că s-ar înscrie la concursul matrimonial dacă n-ar fi măritată, însă numai cu condiţia să deţină cunoştinţele pe care le-a acumulat până acum despre show.

„Aş câştiga cu siguranţă!” Poate se face o ediţie numai cu vedete?!