Trei nepalezi au fost depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera. Aceștia au ajuns până la Jimbolia, clandestin, și se pregăteau să părăsească ilegal România, după ce le-a expirat dreptul de ședere în țara noastră.
Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, aflat in misiune de supraveghere a frontierei de stat, a observat pe direcţia localității de frontieră Clarii Vii, la aproximativ 100 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, spre granița cu Serbia. Oamenii legii au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia i-au oprit pe cei trei cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
”În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, având dreptul de ședere pe teritoriul României expirat, din data de 14 mai. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă întrucât doreau să ajungă în state din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei tineri fiind preluați de Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, informează oficialii Poliției de Frontieră Timișoara.