Noul sistem de calcul al mediei la Evaluarea Națională, subiectele ambigue, dar și lipsa de interes au scăzut nivelul notelor. Dacă anul trecut numai în Capitală erau aproape 30 de note de 10, acum mai sunt doar patru. Practic, s-a ajuns la notele cu care s-a intrat în 2011.
Ieri, absolvenții de gimnaziu au început să completeze opțiunile în baza cărora vor fi admiși la licee, după afișarea ierarhiilor finale, stabilite în urma contestațiilor. O privire aruncată asupra rezultatelor din acest an, arată că au apus vremurile notelor maxime, care făceau ca în unele licee ultima medie să fie și 9.94. Profesorii și elevii comentează motivele acestei scăderi dramatice.
1. Subiecte cu nuanțe
„Subiectele nu au fost neapărat mai grele, însă a fost o ambiguitate în enunțarea lor, de exemplu, li s-a dat să comenteze un text liric sărac în figure de stil, o compunere în care cerința nu a fost înțeleasă de foarte mulți elevi și o frază în care elevii trebuiau să recunoască o temporală de nuanță”, comentează Nicoleta Marin, profesoară de română la o școală din Teleorman.
2. Pondere mai mică a notelor din gimnaziu
Profesoara crede că pe lângă ambiguitatea subiectelor, ponderea de 75% a examenelor susţinute la Evaluarea Naţională a reprezentat un factor important al scăderii notelor mari în acest an. „Nicio școală, indiferent dacă este din provincie sau din București, nu are o obiectivitate de 100% în acordarea notelor”, crede dascălul.
3. Excesul de Facebook
Un alt factor este și dezintersul elevului din 2014 față de studiu, în comparație cu generațiile anterioare, care acordau mult mai mult timp pregătirii. „Foarte puțini mai citesc, preferă să stea pe Facebook”, a constatat dascălul. Chiar dacă mediile sunt mai mici, elevii sunt de părere că îi reprezintă. Ana- Maria Duică, de la Școala Generală „Pia Brătianu” din Bucureşti, spune că „notele pe care le-am luat la testare reflectă nivelul meu, au fost aproape la fel ca cele pe care le luam la tezele de la română și la mate. Sunt mai emoționată acum, la alegerea liceului, decât am fost la examene”.
Dacă elevii bucureșteni consideră că ponderea crescută reprezintă un avantaj pentru admiterea în liceu, părerile elevilor din provincie sunt împărțite. Alina Uzun, de la Școala Generală Poeni din județul Teleorman, ne-a mărturisit că media din anii de studiu, 9.90, o ajuta mai mult la media finală de admitere în liceu dacă ponderea rămânea ca anul trecut, de 50%: „Sunt nemulțumită de nota la matematică, unde am luat doar 8.50, la română am obținut mai mult și sper să ajung la un liceu bun în Capitală“.
Au dreptul să își vadă lucrările
Anul acesta, elevii au avut dreptul să își revadă lucrarea, indiferent dacă aceștia au făcut contestație sau nu. Potrivit metodologiei, candidatul și părinții acestuia pot solicita comisiei județene să vadă lucrarea, acest lucru fiind posibil numai după afișarea rezultatelor finale după contestații, după data de 2 iulie. Nu se poate solicita decât vizualizarea propriei teze, ceea ce nu implică și o recorectare sau consultarea baremului după care a fost corectată teza. Absolvenții de clasa a VIII-a au posibilitatea să își completeze lista cu opțiuni în perioada 4-8 iulie. Pe 16 iulie aceștia vor afla în ce liceu au fost repartizați.
Ierarhie Evaluare Națională 2014 față de 2013
Note între 9.90-10, 2013 - 303
Note între 9.90 și 10, 2014 - 60
Note între 9,50 și 10, 2013 - 2329
Note între 9,50 și 10, 2014 - 1059
Note între 9 și 10, 2013 - 4.326
Note între 9 și 10, 2014 - 2.634
Note între 8,50 și 10 - 2013 - 5823
Note între 8,50 și 10 - 2014 - 4051