Trei copii din Cobadin, judeţul Constanţa, de 4 şi respectiv 5 şi 7 ani, au ajuns la spital, după ce au fost intoxicaţi cu fum.
Sâmbătă dimineaţă, tatăl micuţilor a plecat la muncă, iar mama a făcut focul în sobă după care a pornit spre biserică, lăsând singuri copilaşii încă dormeau. După un timp soba a început să scoată fum, iar norocul micuţilor a fost un vecin venit în vizită care a observat că este ceva în neregulă. El a salvat viaţa micuţilor evacuându-i din cameră, apoi a cerut ajutorul cadrelor medicale de la ambulanţă.
Copiii intoxicaţi cu fum au fost transportaţi la spital, iar starea lor este stabilă. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul.
Sursa: