Trei beri pe zi, vara, pun pe tine zece kile!

Într-o săptămână, dacă bei un litru şi jumătate de bere, zilnic, te îngraşi cu 500 de grame. Cu berea-limonadă, iei proporţii şi mai mari. Dacă mănânci şi gras, burta e o certitudine!

Oficial, berea nu îngraşă. Consumată moderat berea nu te face supraponderal. Pentru români a ieşi "la o bere" înseamnă, însă, a turna gât minim trei sticle de jumătate de litru sau aceeaşi cantitate, la halbă, în varianta "draught". Un litru şi jumătate de bere însemană un aport suplimentar de 645 de calorii. După o săptămână în care zilnic ai băut trei beri şi te-ai alimentat normal, fără restricţii, ai toate şansele să fii mai gras cu cel puţin jumătate de kilogram! "Pentru ca o persoană să se îngraşe jumătate de kilogram, are nevoie de un aport caloric suplimentar de 3.500 de calorii. Cineva care bea zilnic trei beri şi în rest se alimentează normal, fără să facă sport, poate ca după şase zile să fie mai gras cu 500 de grame", explică doctorul în nutriţie Alexandra Sima. Afirmaţia specialistului vine să întărească ideea că un român sedentar care bea constant câte trei beri în fiecare zi, din mai până în septembrie, va fi la finalul "sezonului estival" mai gras cu până la zece kilograme. Pericol: berea cu limonadă! Termenul "burtă de bere" e asociat în anumite părţi ale Europei cu obezitatea. Dr. Caroline Walker din cadrul Brewing Research International, arată că e vorba de persoane care aleg o dietă necorespunzătoare. În ceea ce priveşte efectele asupra organismului, reacţiile sunt diferite. O mare problemă sunt alimentele cu care e asociat consumul de bere. Românul "stropeşte" cu bere ceafa grasă de porc şi mititei. Asocierea dintre hidrocarbonaţii din bere şi proteinele din carne produce efecte metabolice de necontrolat, iar surplusurile se depun în partea inferioară a abdomenului sau pe coapse. Berea protejează inima la fel ca vinul. Berarii spun că băutura lor nu îngraşă dacă se consumă maxim trei pahare pe zi bărbaţii sau două, femeile. Mai mult decât atât, spun berarii, cei care beau unul-două pahare de bere zilnic, prezintă un risc de moarte subită cu 18 % mai redus decât cei ce nu consumă alcool. Există dovezi cum că băutorii de bere, nu fac colesterol, pietre la rinichi sau osteoporoză. A şi apărut berea cu limonadă. Există sortimente care conţin chiar şi 6% zahăr! Adică, la o sticlă de jumătate de litru de bere- limonadă, consumatorul aduce în organism 30 de grame de zahăr, adică trei linguriţe, respectiv 50 de calorii. Nutriţioniştii mai spun că în dieta zilnică o femeie poate consuma maxim şase linguriţe de zahăr, iar un bărbat cel mult nouă. Cei care îşi iau acest aport de zahăr din berile îndulcite, ar trebui să nu consume alte dulciuri şi să renunţe la mierea sau zahărul din cafea sau ceai, ca să nu se îngraşe. CITIŢI ŞI:

  • BEREA CU LĂMÂIE, noua regină a teraselor. Cât ZAHĂR înghiţiţi cu fiecare sticlă pe care o beţi? VEŢI FI ŞOCAŢI