Trei bărbați reținuți sub acuzația că au sechestrat și violat doi minori

Trei bărbaţi suspectaţi că au sechestrat şi au agresat sexual doi minori (fapte comise în anul 2013) au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate şi viol.

Reținerea celor trei, a fost anunțată de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). În comunicatul poliției Capitalei se menționează:

„În fapt, în luna iunie 2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării rezultatelor percheziţiei informatice într-un dosar aflat în instrumentare, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.

În vederea efectuării cercetărilor în cauză au fost delegaţi poliţişti din cadrul Biroului Agresiuni Sexuale din Poliţia Capitalei. ”

Conform comunicatului emis de Poliția Capitalei, faptele au fost comise în aprilie 2013. În acest context, DGPMB anunță: „Au fost efectuate investigaţii şi audieri, iar în urma tuturor cercetărilor s-a stabilit că în luna aprilie a anului 2013 trei bărbaţi de 23, 28 şi respectiv 29 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal doi minori.

Aceștia au fost aduși într-un apartament situat pe raza sectorului 2 unde, sub ameninţări, i-ar fi constrâns să întreţină relaţii sexuale, i-ar fi agresat şi supus la umilinţe.”

Cei trei agresori au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.