Trei bănci prezente în România au fost retrogradate de Moody's

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a retrogradat vineri primele trei bănci franceze, BNP Paribas, Societe Generale şi Credit Agricole, toate prezente în România, apreciind că este afectată credibilitatea de mediul operaţional fragil pentru băncile europene, transmite Reuters.

Moody's a precizat că a coborât, cu o treaptă, ratingurile pentru datoriile pe termen lung ale BNP Paribas şi Credit Agricole, până la Aa3, încheind procedurile de revizuire care au început în luna iunie, anunţă şi Agerpres. Ratingul pentru datoriile pe termen lung ale Societe Generale a fost coborât şi el cu o treaptă până la A1, iar agenţia a precizat că perspectiva pentru ratingurile celor trei bănci este una negativă. De asemenea, Moody's a retrogradat, cu două trepte, ratingul de soliditate financiară al Societe Generale la 'C minus' de la 'C plus'.

Agenţia a precizat că retrogradările au fost determinate de dificultăţile crescute cu care se confruntă băncile franceze în strângerea de finanţare, precum şi ca urmare a înrăutăţirii perspectivei economice. Cu toate acestea, Moody's a precizat că ratingurile ţin cont de faptul că este posibil ca cele trei bănci să beneficieze de sprijinul statului în cazul agravării crizei. Societe Generale este prezentă în România prin BRD, BNP Paribas prin subsidiară de leasing, iar Credit Agricole prin Emporiki Bank.