Cercetătorii britanici au dezvoltat un medicament numit Rember, care ar putea opri evoluţia maladiei.
Un nou medicament, numit Rember, a făcut ca simptomele maladiei Alzheimer să se amelioreze la 81% dintre bătrânii care au primit acest produs timp de 50 de săptămâni. Medicamentul, aflat acum în teste, a fost descoperit din greşeală acum 20 de ani şi ar putea fi disponibil în farmacii până în 2012, potrivit specialiştilor britanici care l-au pus la punct, citaţi de BBC News. Rember atacă o proteină care distruge celulele din creier şi ar putea fi de două ori mai eficient decât tratamentele disponibile în prezent.
Memorie mai bună pentru bolnavi Bolnavii care au fost incluşi în studiul ce testează eficienţa noului medicament au fost împărţiţi în patru grupe, cărora li s-au dat diferite doze de medicamente: 30, 60 sau 100 de mg ori un placebo. Doza de 60 de mg a produs cele mai evidente efecte. După 19 luni, oamenii de ştiinţă nu au observat niciun declin semnificativ la pacienţii care au luat Rember, indiferent dacă stadiul bolii era incipient sau mediu. Simptomele bolii s-au agravat în schimb la bolnavii care au luat placebo. Studiul a mai indicat că efectele medicamentului se văd cel mai bine în partea creierului responsabilă cu memoria.
De două ori mai eficient decât medicamentele actuale
Tratamentele din prezent au ca scop combaterea unei proteine din creier, beta-amyloidă, despre care se ştie că duce la formarea plăgilor. Studiul acesta arată că targetarea proteinei Tau, cea care duce la distrugerea celulelor din creier, ar da rezultate mai bune. „Pentru prima dată am demonstrat că este posibil să stopăm progresia bolii“, a declarat Claude Wischik, de la Aberdeen University, în cadrul unei conferinţe internaţionale despre Alzheimer.
Profesorul Wischik a descoperit medicamentul din greşeală, când o picătură din acesta, care a căzut într-un tub pentru teste, a dus la dispariţia proteinei Tau. „Este o descoperire majoră în lupta împotriva acesti boli. Este primul studiu relevant care arată că un medicament poate îmbunătăţi memoria bolnavilor de Alzheimer prin ţintirea unei proteine care cauzează moartea celulelor din creier. Studiul arată că medicamentul ar putea fi de două ori mai eficient decât tratamentele disponibile în prezent“, a declarat Clive Ballard de la Alzheimer’s Society. Studii mai ample vor începe anul viitor, cercetătorii urmărind să vadă dacă medicamentul este eficient şi în prevenţia bolii.
EFECTELE REMBER
Un bolnav de 72 de ani şi-a reluat activităţile preferate după tratament
Între 250.000 şi 400.000 de români suferă de Alzheimer, estimează medicii români. „La noi nu s-au făcut studii epidemiologice, însă am făcut această estimare ţinând cont de faptul că prevalenţ a bolii este egală cu alte zone din lume“, spune psihiatrul Letiţia Dobronici, vicepreşedintele Societăţii Române de Alzheimer. Din păcate, doar 10% dintre bolnavii din ţara noastră sunt diagnosticaţi. Medicamentele pe care le primesc aceştia sunt similare cu cele din ţările dezvoltate şi se acordă gratuit. O deficienţă majoră în îngrijirea bolnavilor e lipsa unor centre speciale unde aceştia să-şi petreacă timpul sau unde să fie internaţi. Cei care prezintă semnele boli (tulburări de memorie şi de atenţie, confuzie etc.) pot fi însă diagnosticaţi în centre precum cel care funcţionează la Spitalul „Alexandru Obregia“ (Centrul Memoriei, telefon 021.334.89.40).