Mușcatul, trasul de păr și îmbrâncirea unui membru al familiei vor fi pedepsite. Deputații au adoptat, astăzi, pe articole, proiectul de modificare a legii de combatere a violenţei în familie, iniţiat de parlamentari ai PDL şi minorităţi, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.
Potrivit amendamentelor adoptate de deputați, violenţa în familie reprezintă "orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru din aceeaşi familie care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate". "Mușcarea, în orice formă" Proiectul prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală. Astfel, violența fizică a fost definită ca fiind vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul un or accidente. Drepturile victimei Potrivit proiectului de lege, victima violenței în familie are dreptul la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private, la protecție specială adecvată nevoilor sale, la servicii de consiliere, reabilitare și reintegrare socială. De asemenea, autoritățile adminsitrației publice centarel și locale au obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței în familie și să asigure informarea victimelor violențelor în familie cu privire la instituțiile care asigură consiliere psihologică, organul de urmărire unde pot face plângere, dreptul la asistență juridică. Contravenții și sancțiuni De asemenea, autoritățile au obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenţei în familie, iar victima are dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti pentru a obţine ordine de protecţie sau ordine de restricţie care impun evacuarea domiciliului comun cu victima şi păstrarea de către agresor a distanţei minime de 200 de metri faţă de persoana vătămată.
Proiectul de lege mai prevede sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi urmează să intre la vot final în Camera Deputaţilor care este decizională.