Simona Halep, liderul WTA, a rămas singura jucătoare din Top 6 WTA în celebra competiție de la All England Club, după eliminările-surpriză ce au avut loc recent.
Această ediție a turneului de Mare Șlem de la Londra a rămas deja fără nume grele din circuitul WTA: Petra Kvitova, Maria Sharapova, Caroline Wozniacki, Garbine Muguruza (campioana en-titre), Johanna Konta, Sloane Stephens, Elina Svitolina sau Caroline Garcia.
Astfel, drumul Simoeni către finala de la Londra s-a ușurat, iar pe partea sa de tablou doar Angelique Kerber mai poate fi o adversară de temut pentru sportiva noastră. Momentan, Halep s-a calificat în turul III la Wimbledon, rundă în care o va întâlni pe Su-Wei Hsieh din Taipei.
TRASEUL VIRTUAL AL SIMONEI SPRE FINALĂ:
- Tur III: Su-Wei Hsieh
- Optimi: Dominika Cibulkova (33 WTA) / Elise Mertens (15 WTA)
- Sferturi: Jelena Ostapenko (12 WTA) / Daria Gavrilova (25 WTA)
- Semifinale: Angelique Kerber (10 WTA) / Daria Kasatkina (14 WTA)
- Finală: Karolina Pliskova (8 WTA) / Serena Williams (181 WTA) / Venus Williams (9 WTA)