A doua tranzacție bombă pe piața medicală din vestul țării, anul acesta, s-a consumat zilele trecute. Cunoscutul lanț medical Regina Maria a achiziționat cel mai mare spital privat construit în vestul țării. Tranzacția, care este, conform surselor noastre, de ordinul a milioane de euro vine la scurt timp după ce același lanț și-a trecut în portofoliu un cunoscut centru de imagistică din Timișoara, cu mai multe păuncte de lucru în zonă.
Reprezentanții Rețelei de Sănătate Regina Maria au parafat, se pare, recent o nouă super tranzacție. Sub brandul Reginei Maria vor intra Spitalul Premiere, împreună cu clinicile acționarilor, cunoscuți medici din Timișoara - ortopedul Radu Prejbeanu, neurochirurgul Dan Negoescu, chirurgul Cirprian Duță și cinci obstetricieni – Ionel Cioată, Voicu Simedrea, Florin Dorneanu, Daniel Bran și Bogdan Mureșan. Conform unor surse interne, negocierile au durat încă de anul trecut. Suma vehiculată pentru tranzacție ar fi, se pare, în jurul cifrei de 10 milioane de euro și va fi plătită în tranșe.
Aceasta este a treia tranzacție pe care o face lanțul Regina Maria în piața din vestul țării. După ce în urmă cu câțiva ani a cumpărat Centrul Medical dr. Grigoraș din Timișoara, luna trecută a devenit publică și achiziția Centrelor de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu și Telescan, caz în care a fost vehiculată suma de 3 milioane de euro.
Spitalul Premiere a fost inaugurat în anul 2010, fiind, la vreme arespectivă o investiție grecească.