Transportul alternativ rămâne în pom

Transportul. Comisiile reunite de transporturi şi tehnologia informaţiilor din Parlament nu au avut, miercuri, cvorum pentru a dezbate cele trei proiecte pentru reglementarea activităţii de transport alternativ.

O soluţie pentru ca platformele digitale de transport şi şoferii parteneri să poată funcţiona legal este emiterea joi unei ordonanţe de urgenţă pentru transportul alternativ, după cum au lăsat să se înţeleagă reprezentanţii PSD.

„Constatăm că distinşii noştri colegi de la PSD au plecat. Domnul lider de grup din Camera Deputaţilor de la PSD mi-a transmis sub cuvânt de onoare - şi spun public acest lucru - următorul lucru: mâine, guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă. În condiţiile în care guvernul nu adoptă această ordonanţă de urgenţă, marţi, săptămâna viitoare vom avea şedinţă comună, toate cele cinci comisii sesizate vom da un raport şi acel raport va merge la plen, miercuri, pentru dezbatere şi vot final”, a declarat pentru RRA preşedintele comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, liberalul Lucian Bode:.

Lipsa unui cadru legislativ pentru activitatea de ride-sharing îi nemulţumeşte pe reprezentanţii aplicaţiilor Uber, Bolt şi Clever. De cealaltă parte taximetriştii reclamă că proiectul de ordonanţă ar duce la concurenţă neloială. În plus, ei spun că o ordonanţă ar putea fi neconstituţională din moment ce în Parlament sunt în dezbatere mai multe proiecte pe acest subiect.