MĂRTURISIRE-ŞOC: "Criza ne-a maturizat. Acum transferăm mai repede scumpirea benzinei la clienţi"

Preţul petrolului exprimat în lei a ajuns la un nivel-record, dar transportatorii spun că nu ei trebuie să se teamă, ci clienţii.

Pentru prima dată în ultimii ani, petrolul şi cursul dolar/leu evoluează în aceeaşi direcţie, iar rezultatele sunt nefericite: preţul petrolului Brent a atins vineri maximul istoric în lei, 423,19 lei pe baril, cu aproape 20% peste nivelul de la începutul anului. Ca rezultat, benzina şi motorina sunt, la rândul lor, la cele mai mari preţuri din istorie.

Transportatorii, optimişti Paradoxal, din direcţia transportatorilor rutieri reacţia este relativ optimistă. Potrivit lui Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri, criza şi scumpirile repetate din anii trecuţi au adus o anumită maturitate pe piaţa transporturilor. Astfel, majorările de preţ sunt transmise mai repede şi în proporţie mai mare către clienţi, rezultând riscuri mai mici pentru operatori.

Concluzia, la fel ca de fiecare dată, îi dezavantajează tot pe consumatorii finali. Deşi scumpirea petrolului nu va duce la falimente în domeniile dependente de produse petroliere, ea va face o nouă gaură în buzunarele şi aşa peticite ale românilor. Nu numai plinurile de carburant vor fi mai scumpe, ci aproape toate produsele. Noi creşteri de preţuri la orizont

Nici viitorul apropiat nu arată bine. Estimările lui Ion Tache, şeful Asociaţiei Benzinarilor Particulari, arată că, în iunie-iulie, preţul benzinei va ajunge la 7 lei pe litru, dacă preţul petrolului rămâne pe trendul de creştere lentă. Un raport publicat de Erste Group estimează un scenariu chiar mai rău: cotaţia Brent ar urma să ajungă la noi maxime, între 150 şi 200 dolari/baril, faţă de 125 în prezent.

Companiile petroliere ezită să dea veşti proaste. Reprezentantul Lukoil, Constantin Tampiza, spune că până acum nu a fost discutată problema unor noi majorări de preţ, în timp ce purtătorul de cuvânt al OMV Petrom, Dan Pazara, a refuzat să comenteze.

"Estimările noastre arată că, cel târziu în toamnă, preţul benzinei ar putea ajunge la 7 lei pe litru.“ ION TACHE, preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari din România CITIȚI ȘI:

  • Câtă benzină îşi poate cumpăra românul de rând
  • Statul: Contractul cu Petrom nu ne oferă pârghii pentru a interveni asupra prețului carburanților
  • S-a scumpit benzina! Rompetrol a majorat preţul, la o zi după Petrom. Lukoil li se alătură! VEZI noile prețuri
  • LOVITURA NUMĂRUL 2: Rompetrol a scumpit benzina masiv! Cea mai mare creștere de preț!
  • Alimentaţi acum, petrolul scump vine până la primăvară