Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, în această dimineaţă, un transport de transfugi turci. TIR-ul, înmatriculat în Bulgaria, era condus de cetăţeanul austriac Aliriza Y., în vârstă de 46 ani, care era însoţit de un alt cetăţean austriac, Recep S., în vârstă de 41 ani. Oficial, TIR-ul nu avea încărcătură, fiind declarat gol.
Acţionând împreună cu lucrători ai DGIPI, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra vehicolului.
În partea din faţă a remorcii, au fost descoperite ascunse 26 de persoane, care încercau să iasă ilegal din România. Cei reţinuţi sunt cetăţeni turci, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 ani şi au intrat legal în România, în baza paşapoartelor naţionale.
Voiau să ajungă în Austria
Turcii le-au spus anchetatorilor că au recurs la această metodă pentru că nu aveau viză pentru Spaţiul Schengen şi aveau de gând să ajungă în Austria pentru a-şi găsi un loc de muncă. Şoferul le-a spus anchetatorilor că nu ştie cum ar cum s-au urcat cei în cauză în vehicul.
Turcii s-au ales cu dosare penale pentru tentativă de trecere ilegala a frontierei, iar şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi.
Ţinând cont de numărul mare de persoane prinse, cercetările sunt extinse pentru a se afla dacă este vorba de o reţea de călăuze şi de trafic de migranţi.