Transplantul pulmonar. Scandal între o cunoscută jurnalistă, care a trecut recent printr-o situație dramatică legată de sănătate, și ministrul sănătății, Florian Bodog.
Primul schimb de replici a avut loc într-o emisiune realizată de Ema Zeicescu, pe tema transplantului pulmonar. Jurnalista Paula Rusu a dat de înțeles că declarațiile ministrului Florian Bodog sunt interpretabile. „Sunt foarte atentă la nuanțele domnului Ministrul al Sănătății, Florian Bodog care este chirug și care spune lucruri printre rânduri, fără subiect și predicat: “vom face transplant la spitalul Sfânta Maria, dar doar pentru pacienții cu anumite probleme pulmoare.” Să vă traduc, vom face transplant la Sfânta Maria pentru pacienții cu cele mai ușoare probleme pulmonare care au nevoie de transplant.Pentru restul AKH Vinena va face transplantul…. Doctorii austrieci ne-au promis că vor opera încă 10 români”, a spus jurnalista.
În acel moment, ministrul Sănătățiia intervenit prin telefon. Redăm, mai jos, dialogul dintre cei doi, așa cum a fost transcris de Paula Rusu pe blog:
„– Exact așa a făcut și când am făcut interviul, a răstalmăcit, a denaturat ce am spus eu în interviu și îmi pare foarte rău . Eu am spus următorul lucru, am spus ca AKH își va continua activitatea cu noi pentru pacienții români. După care a fost o întrebare din sală care a spus bun, ok, dar cei de la Spitalul Sfânta Maria vor face transplant. Și am spus da, cei de la Sfânta Maria vor face anumite categorii de transplant, pot face anumite categorii de transplant. …. Deci pacienții se adresează pentru evaluare la spitalul Sfănta Maria și au libertatea fie dacă echipa medicală de acolo stabilește că poate să o opereze îî operează, dacă nu, îi trimit la AKH. Este exact același protocol pe care l-am avut înainte cu AKH. Intr-o prima parte vor efectua încă 10 transplanturi…
– Cum îi alegeți pe cei care vor fi operați experimental în România? Dar pe cei care pleacă?
– Este afimația dvs că vor fi operați experimental. Eu am spus că pacienții vor fi examinați de orice echipă medicală din România…. Se eschivează de la răspuns domnul ministru.
– Cazurile grave pleacă sau cazurile grave se vor opera în România? Insist pentru că domnia sa știe răspunsul, dar chirurgul Bodog se ascunde după scaunul de politician.
– Cred că am raspuns la această întrebare”, a răspuns Florian Bodog, care a închis telefonul.
„Să-i ajute Dumnezeu primului pacient care va suferi interveția de transplant la Spitalul Sfânta Maria, că cei care au decizia în mână sunt mai avizi de glorie decât de siguranța pacientului.
Las aici înregistrarea de aseară, că văd că domnul ministru are obiceiul să spună că nu a spus ceea ce a declarat înițial. La fel e și povestea cu interviul pe care mi l-a dat, e înregistrat, sunt vorbele domniei sale, nu ale mele, dar acum zice că a fost răstălmacit: criza insulinei, exportul paralel de medicamente sunt probleme pe care nu le mai recunoaște după ce a vorbit despre ele deși pacienții români sunt cei care suferă de lipsa medicamentelor. Trageți singuri concluziile”, a mai scris jurnalista, care a suferit recent de tuberculoză.
Ulterior, jurnalista a revenit: „Ministrul Sănătații zice că nu are autoritatea ca să comunice cât va costa trasplantul pulmonar în România și trimite jurnaliștii la Ministerul Finanțelor. Premierul Sorin Grindeanu întrebat despre asta a scăldat-o atât de rău încât sunt convinsă că nici măcar nu știe despre ce e tot scandalul transplantului de plămani, e temă de la partid, nu de la Guvern. Îl cred, habar nu are”.
Citește și: POLITICIENII au SECRETIZAT costul unui transplant de plămâni!
Vlad Voiculescu: Bodog și ANT s-au spălat pe mâini de transplantul pulmonar precum Pilat din Pont
MOTIVUL HALUCINANT pentru care într-un spital din Sibiu nu se pot face TRANSPLANTURI PULMONARE
Bodog a cerut OFICIAL deblocare activităţii Centrului de transplant din Viena
Florian Bodog: Acordul cu Eurotransplat va fi prelungit
CONDAMNAȚI LA MOARTE. Adevăratul motiv pentru care AKH nu mai vrea să opereze români
Anchetă la spitalul Sf. Maria din Capitală în legătură cu transplanturile de plămâni
Încă o jurnalistă cunoscută a plecat de la România TV. Aflaţi cine este şi de ce a renunţat