Transplant de organe ratat

Familia unui tânăr aflat în moarte cerebrală după un accident de circulaţie îi acuză pe medicii de la Spitalul Judeţean Bacău că nu s-au implicat atunci când i-au rugat să preleveze organele fiului lor pentru a fi donate.

Abia după câteva zile s-a dat un verdict: că a trecut prea mult timp de când tânărul este în moarte cerebrală şi organele nu mai pot fi folosite.

Alexandru Ţuţuian (24 de ani) fusese implicat vinerea trecută într-un accident rutier. A ajuns la spital cu grave traumatisme cranio-cerebrale. „Sâmbătă dimineaţă, am declarat că pacientul se află în moarte clinică. Am urmat paşii legali şi, pentru că familia era dispusă să doneze organele pacientului pentru transplant, am anunţat conducerea“, a declarat medicul neurochirurg Vlad Buburuzan, de la Spitalul Judeţean Bacău.

Conducerea Spitalului Judeţean se apără, invocând „o întreagă procedură ce trebuie urmată“, după cum a declarat medicul Valerica Ciobanu, director medical la SJU Bacău.   „Am vrut să-l donăm din cap până în picioare“ „Am vrut să-l donăm din cap până în picioare, să ajutăm alţi oameni. Cei de la spital ne-au spus că vine weekendul, că trebuie să se facă o comisie. Am sunat sâmbătă chiar la medicul Arafat, care a spus că va face tot ce e posibil. Abia marţi după-amiază au declarat oficial moartea cerebrală şi a venit o comisie de la Iaşi, care a spus că a trecut prea mult timp şi nu se mai poate face prelevarea“, a declarat Ioan Ţuţuianu, tatăl victimei.   „Nu îmi explic de ce de sâmbătă până acum nu s-a realizat prelevarea de organe. Voi face verificări“, a declarat medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi şef SMURD.

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, ne-a explicat, ieri, că „tehnic, organele nu erau bune de prelevat“. „Tânărul a avut o tensiune foarte mică şi i-au introdus foarte multă dopamină, lucru care a făcut imposibilă prelevarea. Deci nu s-a tergiversat nimic. Noi mulţumim familiei, este un gest lăudabil. Este printre puţinele cazuri când rudele cer un asemenea lucru şi regret că tocmai în acest caz nu s-a putut face nimic“, ne-a declarat Zota.