

Când vine vorba de şpaga pe care o dau românii, ţara noastră se află în categoria 3, alături de Armenia, Belarus, Bosnia Herţegovina, Chile, Columbia, Macedonia, Ungaria, Papua Noua Guinee, Peru, Rusia, Insulele Solomon, Thailanda, Turcia şi Venezuela.
Între 20 şi 29,9% dintre cetăţenii acestor ţări recunosc că au dat şpagă în ultimul an.
Stăm mai bine decât Republica Moldova, dar mai prost decât vecinii bulgari şi suntem în aceeaşi categorie cu Ungaria.
VEZI AICI DETALII
Partidele politice, cele mai corupte
Partidele politice sunt considerate cela mai corupte instituţii. Dacă în sondajul din 2004 71% vedeau formaţiunile politice drept cele mai corupte, anul acesta procentul a crescut la 80%.
Şi percepţia asupra instituţiilor religioase s-a schimbat. Dacă acum şase ani 28% dintre respondenţi recunoşteau că aceste instituţii sunt corupte, în 2010 vorbim de 53 de procente.
Iar 50% dintre respondenţi cred că guvernul lor este neficient în rezolvarea problemei corupţiei.
Poliţia, prima care ia şpagă
Unul din patru respondenţi a dat şpagă în ultimul an. Iar poliţia este prima în top. La fel au răspuns şi românii.
La nivel global, 29% dintre bani se duc la poliţie, 20% la funcţionari şi 14% în justiţie.
Locuitorii din Cambodgia (84%) şi Liberia (89%) spun că au dat şpagă, la polul opus în Danemarca procentul este de 0%.
Afganistanul, Nigeria, Irakul şi India fac parte din caegoria celor mai corupte state, urmate de China, Rusia şi ţările din Orientul Mijlociu, potrivit Transparency International.
Un alt sondaj realizat de BBC arată că problema corupţiei este cea mai dezbătută în lumea întreagă după schimbările climatice, sărăcie sau lipsa locurilor de muncă.
Unul din cinci respondenţi au spus că au discutat despre probleme de corupţie în ultima lună. Potrivit sondajului BBC, italienii sunt cei mai îngrijoraţi de fenomenul corupţiei.
Analiştii dau vina pe criza economică care a şubrezit încrederea populaţiei în guvern, bănci şi instituţii economice.
Transparency International a intervievat 90.000 de oameni din 86 de state.
Procentul respondenţilor care au dat şpagă în ultimul an:
PESTE 50% – Afganistan, Cambodgia, Camerun, India, Irak, Liberia, Nigeria, Teritoriile Palestiniene, Senegal, Sierra Lenone, Uganda
ÎNTRE 30-49,9% – Azerbaijan, Bolivia, El Salvador, Ghana, Kenya, Liban, Lituania, Mexic, Moldova, Mongolia, Pakistan, Ucraina, Vietnam, Zambia
ÎNTRE 20 şi 29,9% – Armenia, Belarus, Bosnia Herţegovina, Chile, Columbia, Macedonia, Ungaria, Papua Noua Guinee, Peru, România, Rusia, Insulele Solomon, Thailanda, Turcia, Venezuela
ÎNTRE 6-19,9% – Argentina, Austria, Bulgaria, China, Cehia, Fiji, Franţa, Grecia, Indonezia, Italia, Japonia, Kosovo, Letonia, Luxemburg, Malaezia, Polonia, Filipine, Serbia, Singapore, Taiwan şi Vanuatu
SUB 6% – Australia, Brazilia, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Georgia, Germania, Hong Kong, Islanda, Irlanda, Israel, Coreea de Sud, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Elveţia, Marea Britanie, Statele Unite
VEZI AICI ÎNTREG BAROMETRUL Transparency International