Transgaz SA informează că Ministerul Energiei a eliberat Autorizația de Construire privind executarea lucrărilor de construire pentru proiectul "Conductă de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre - Podișor" inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică.
Autorizația de Construire a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii nr.185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, conform Ziua de Constanța.
Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se va asigura legătura dintre resursele de gaze naturale disponibile la țărmul Mării Negre și coridorul BRUA, precum și interconectarea cu conducta de transport internațional de gaze naturale T1. Valoarea lucrărilor este estimată la 1,22 miliarde lei (fără TVA). Perioada de valabilitate a Autorizației de Construire este de 36 luni de la data emiterii, cu condiția începerii execuției lucrărilor în termen de 12 luni de la data emiterii.