După ce, oficial, drumul naţiomal 7C, cunoscut şI ca Transfăgărăşanul a fost deschis acum cinci zile, iată că astăzi, drumarii ne anunţă că ar putea fi din nou închis.
O stâncă de 1.000 de tone s-a desprins de pe versant şi s-a oprit la marginea şoselei, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Miercuri, 21.06.2017, pe Trănsfăgărăşan (DN7C), km 126+250, s-a constatat desprinderea de pe versant a unui bloc de stâncă de aproximativ 1000 tone (4x3x30)mc. Stânca s-a oprit la marginea părţii carosabile şi nu a afectat căile de rulare. La partea superioară a acestui bloc de stâncă se află încă două stânci de dimensiuni relativ mai reduse, care prin desprindere ar putea afecta partea carosabilă a drumului şi implicit siguranţa participanţilor la trafic. Reprezentanţii CNAIR S.A. au iniţiat demersurile necesare în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi au introdus semnalizarea provizorie de restricţionare şi monitorizarea continuă a zonei cu pericol. Precizăm că în eventualitatea creşterii gradului de risc, CNAIR S.A. va propune închiderea circulaţiei rutiere, prioritară fiind protejarea vieţii şi integrităţii corporale a celor care tranzitează zona în aceste zile",anunţă CNAIR..
Transfăgărăşanul a fost redeschis vineri, 16 iunie, cu două săptămâni mai devreme, pe sectorul închis pe timp de iarnă, între Piscu Negru (km 104+000) şi Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800).