Transalpina, şoseaua din nori. Avem un Tirol sub nasul nostru | FOTOGRAFII SPECTACULOASE

Ciprian Iancu in Actualitate la 23 septembrie 2011, 10:59

Are un potenţial turistic uriaş. Şoseaua nou asfaltată dintre Novaci (Gorj) şi Sălişte (Sibiu) are 120 km, dintre care 30 km la peste 2.000 de metri. Priveliştea te lasă mut de uimire.

Absolut toţi turiştii întâlniţi şi chestionaţi de EVZ pe Transalpina au declarat că acest drum este mai frumos decât Transfăgărăşanul. Ruta place în special pentru că merge mai mulţi kilometri prin sălbăticie (drumul are în total aproximativ 120 de kilometri, dintre care mai bine de 80 sunt străbătuţi în natură), oferă mai multe puncte cu panorame unice şi, deloc de neglijat, asfaltul este mai bun, transformarea din drum de ţară în şosea adevărată fiind începută în 2009. În Rânca, pensiunile se înmulţesc exponenţial Se spune că pentru a admira mai bine tot ceea ce are de oferit Transalpina, este mai bine să parcurgi şoseaua de la Sud la Nord. Aşa am făcut şi noi. În Novaci, lumea începe să simtă efectele reabilitării drumului. Până şi la cârciuma de la intersecţia cu drumul spre Târgu Jiu sau Bumbeşti, numărul de clienţi a crescut în ultima vreme cu 25%, după cum spune barmaniţa de aici. Necazul localnicilor din Novaci este însă că majoritatea turiştilor se opresc sus, în staţiune, la Rânca (1.600 de metri altitudine). Din satul subcarpatic drumul începe să urce brusc spre staţiunea amintită. În mai puţin de 10 minute, urechile ţi se înfundă şi te trezeşti la sute de metri înălţime faţă de punctul de plecare. Pe la jumătatea distanţei dintre Novaci şi Rânca apare şi primul "popas" la care eşti îmbiat să cumperi în special miere. Copacii sunt din ce în ce mai rari şi, după vreo alte 10 minute ajungi pe culmea sudică ce domină Rânca. În staţiune ţi se pare că numărul pensiunilor aflate în construcţie este de două ori mai mare decât cel al celor deja terminate şi funcţionale. Sunt aproape una lângă alta. Mai ales lângă şosea, ai impresia că ai ajuns prin zona Bran - Moeciu. "Noi acum lucrăm să deschidem o a doua pensiune pe care dorim s-o aducem la cele mai înalte standarde. Pensiunea actuală, are trei margarete, 10 camere, iar prima oară când am avut toate locurile ocupate a fost în acest an, deşi funcţionăm încă din 2005. În vara asta numărul nostru de clienţi a crescut cu 75% faţă de vara trecută, iar asta se datorează în special faptului că drumul este aproape gata. De acum încolo, Rânca va fi o staţiune mult mai cunoscută", spune Lucica Pănescu, proprietara unei unităţi turistice din centrul localităţii. Turişti, feluri şi feluri În câteva minute deasupra staţiunii se abate un nor mare care începe să arunce cu picături mari de apă. Grăbiţi să-şi ia bagajele din maşină şi să meargă în cameră, soţii Maria şi Ion Petcu (de 55 respectiv 56 de ani) ne mărturisesc grăbiţi: "Am venit pe Transalpina pentru că am auzit că e mult mai frumos decât pe Transfăgărăşan. Din ce-am constatat până acum, reiese că aici e un potenţial turistic mult mai mare decât s-ar crede. Abia aşteptăm să ne continuăm drumul". Nu durează mult şi o ploaie torenţială se aşterne pe jumătatea staţiunii dinstre Vârful Păpuşa (2.136 de metri). Pe serpentinele ce urcă spre vârful piramidal al muntelui se circulă şi mai încet. Un Suzuki Vitara roşu este primul "client" al rigolei nou amenajate pe marginea şoselei. Câţiva tineri din Bucureşti ies în ploaia torenţială pentru a-i ajuta pe cei trei indivizi din jeep, toţi trecuţi binişor de prima tinereţe, să scoată maşina din şanţ. Până la urmă reuşesc. Se opreşte şi ploaia. Spectacol vizual la fiecare pas De la Rânca spre Nord începe porţiunea cea mai spectaculoasă a drumului. În 20 de minute, norul nemilos dispare, eliberând bucata bună de şosea pe care o ocupase întru disperarea şoferilor care nu puteau rula cu mai mult de 30 de km/h. Doar vârful piramidei de 2.000 de metri (Păpuşa) mai stă învăluit în "aburi" încă vreun sfert de ceas. Atât în stânga, cât şi în dreapta drumului, şiruri muntoase întrepătrunse devin albastre, imagine careţi aduce aminte de una dintre fotografiile oferite de Windows pe post de imagine de background. Dacă nimereşti lumina potrivită, poţi scoate de aici o imagine mult mai frumoasă. Nu apuci să mai mergi mult că eşti nevoit să opreşti din nou. Pur şi simplu nu poţi să nu tragi maşina pe marginea drumului ca să vezi cum sute de "râuri" de bolovăniş se scurg dinspre Vârful Mohoru în hăul adânc de sute de metri de sub picioarele tale. Locul este total nerecomandat celor care au rău de înălţime, ca multe altele de pe Transalpina. Norul vinovat de ploaie se face nevăzut. Din asfaltul negru ies aburi destul de denşi. Maşinile trec cuminţi pe şosea. Până şi camioanele par aici mult mai silenţionase decât oriunde altundeva. Cară încontinuu materiale pentru cele câteva porţiuni aflate încă în lucru undeva dincolo de cel mai înalt punct al drumului, situat la 2.145 de metri, sub vârful Urdele. La 2.000 de metri atingi norii cu vârful picioarelor Încă vreo cinci minute de mers cu maşina, că se impune alt popas, chiar înainte de vârful Urdele, pe care îl ai în faţă, chiar după ce treci de Vârful Deongheni. Trebuie să faci câţiva paşi în dreapta sensului de mers spre Obârşia Lotrului (spre Nord), iar micul efort îţi va fi răsplătit peste măsură. Un uriaş amfiteatru natural ţi se aşterne la picioare şi continuă cu o vale spre părţile Sibiului. Dacă priveşti prea mult în jos, rişti să te ia cu ameţeli. Mai sunt multe de văzut, te grăbeşti, dar locul nu te lasă să pleci până când nu se asigură că ţi-a intrat bine în memorie. Laşi Mohoru deja mai în spate, treci pe lângă Vârful Iezer şi cobori serpentinele cu grijă. Dacă nimereşti vreun camion angajat în curbă, singurul lucru care-ţi rămâne de făcut este să opreşti. Şoseaua nu are încă parapeţi, aşa că, şi-aşa, orice serpentină vine cu doza ei de adrenalină. În dreapta o altă vale spectaculoasă coboară spre Munţii Cindrelului. Urci din nou şi eşti din nou la vreo 2000 de metri altitudine. Norii, ale căror umbre mângâie văile din dreapta, îţi dau impresia că sunt la acelaşi nivel cu picioarele tale. E aceeaşi senzaţie ca într-un avion. Mai trebuie să opreşti cel puţin o dată, la principalul popas al turiştilor "motorizaţi", un platou de lângă Lacul Muntiu. Dacă până în acest moment nu ai apelat la haina din portbagaj, acum sigur trebuie să o cauţi. Dacă nu o ai, tremuri la 13 grade Celsius. Nu contează că jos, în Novaci te topeai de cald.

Un şarpe negru dispare în pădure De la ultimul popas, drumul coboară şi mai abrupt. E ca un şarpe negru nesfârşit care se întinde peste păşunea îngălbenită de soare şi, într-un final, dispare brusc în pădurea deasă de brad. Abia după ce te afunzi pe valea care te coboară spre Obârşia Lotrului îţi dai seama că ai trăit şi ai văzut în două ore cât ai fi văzut în două zile întregi. Câteva porţiuni neasfaltate ale drumului şi vreo două podeţe încă nerefăcute reuşesc să-ţi mai distragă atenţia. În rest, nu te mai poţi opri din a-ţi pune ordine în memoria vizuală. Pădurea de pe valea îngustă îţi lasă impresia că ar fi suficient un singur an în care pe aici să nu mai treacă picior de om sau roată de maşină pentru a-şi recâştiga teritoriul pierdut. Un apus de soare de pe digul aculmulării Oaşa vine ca un cadou de bun rămas oferit de Transalpina.

80 de kilometri în natură sălbatică te aşteaptă pe Transalpina COMPARAŢIE REALISTĂ Avem un Tirol sub nasul nostru. Cum procedăm? Zona străbătută de Transalpina (Masivul Parâng-Şureanu-Lotru- Cindrel) seamănă până în detaliu cu zona Tirol, din Austria, renumită în lume pentru modul în care este pus în valoare potenţialul turistic. Perimetrul Tirolulului împrejmuieşte o şosea alpină de circa 40 km, egală cu partea cea mai atractivă din Transalpina. Centrul turistic Tirol este pe locul 11 în topul regiunilor din Europa din punctul de vedere al veniturilor, cu aproape 30 milioane de înnoptări la activ (conform Eurostat, martie 2010). Între zonele montane, este însă pe locul 2 după acelaşi criteriu, celelalte poziţii din faţă fiind ocupate de plajele de pe Mediterana. Turismul este principala industrie în această regiune austriacă, aducând anual miliarde de euro. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/lkTHWO1HQ68" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Ce-ar trebui: un proiect modern dat unor investitori străini Lucian Stanciu, care a fost mulţi ani administrator al unui hotel din zona Tirolului şi care acum are o agenţie de turism în România, spune că, strict din punct de vedere natural, cele două arii amintite ar putea fi puse pe acelaşi nivel de frumuseţe. "Geografic, Transalpina se ridică la nivelul oricărei regiuni montane din Austria. Are marele atu că este virgină, investitorii străini căutând zone în care pot dezvolta proiecte de la zero. Stratul de zăpadă pe versanţi este acelaşi ca în Austria, mai ales în ultimii ani, dar diferenţa este că în Tirol sunt 1.800 de tunuri care fac zăpadă exclusiv din apă de izvor", explică Lucian Stanciu. În opinia sa, nu condiţiile naturale ar fi problema Parângului, ci modul în care vor fi concepute proiectele: "Trebuie un proiect de urbanism extrem de modern şi care să fie respectat cu sfinţenie. În Tirol, de la cea mai mică pensiune la cel mai luxos hotel, toată lumea se conformează regulilor impuse: regim de înălţime de maxim P+4, limite privind gradul de înclinaţie al acoperişului, construcţia să fie făcută doar din lemn şi cărămidă, elemente de specific arhitectural local. Dacă nu se vor respecta regulile, vom avea şi pe Transalpina haosul pe care-l avem pe Valea Prahovei sau în alte zone". Expertul este sceptic în privinţa şanselor reale ca Transalpina să devină o zonă turistică montană comparabilă cu cele din Occident. Pesimismul său este determinat de lipsa de consecvenţă a factorilor de decizie români. Natura e un dar al României. În câţiva ani vom vedea exact ce se va alege de această zonă. DE 2000 DE ANI Pietruirea a făcut-o Carol al II-lea Despre drumul care trece Carpaţii, pe la Novaci - Rânca, se spune că ar fi fost construit de romani cu aproape 2.000 de ani în urmă, când au mărşăluit spre Sarmizegetusa Regia (situată în Munţii Şureanu). Se pare că a fost reabilitat de mai multe ori în Evul Mediu. O amplă acţiune de refacere a drumului, care a presupus şi pietruirea acestuia, s-a derulat însă în perioada interbelică, la iniţiativa Regelui Carol al ll-lea, operaţiunea fiind finalizată în 1935. O a doua reabilitare a fost făcută de armata germană, în al Doilea Răboi Mondial. ADMIRAŢIE Drumuri de vis Jeremy Clarkson, realizatorul celei mai vizionate emisiuni de pe planetă - Top Gear, a fost pe Transfăgărăşan, declarându-l entuziast "cel mai frumos drum din lume". <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/mZK08AgaYys" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Poate îşi va schimba părerea dacă dă o tură şi pe Transalpina. După Transfăgăraşan, următoarele clasate au fost:

Trecătoarea Stelvio (în Italia, aproape de graniţa cu Elveţia)
Col de Turini (face legătura între Franţa şi Principatul Monaco
Trecătoarea San Bernardino (Elveţia)
Chur-Andermatt-Gletsch-Interlaken (Elveţia)