Mircea Lucescu, obsedat de tramvai

Mircea Lucescu (67 de ani), antrenorul echipei ucrainene de fotbal Şahtior Doneţk, este şi acum marcat de accidentul rutier pe care l-a suferit la începutul acestui an.

Mircea Lucescu este pe cai mari în Ucraina, echipa sa, Şahtior Doneţk, obţinând 9 victorii din tot atâtea partide disputate în campionat şi fiind lider detaşat în clasament. Cu toate acestea, antrenorul român se teme să viseze la cucerirea unui nou titlu. "Sezonul e lung, se pot întâmpla atâtea lucruri. Poate dă iarăşi un tramvai peste mine! Nu visez, prefer să mă gândesc doar la viitorul meci", a declarat "Il Luce", într-un interviu acordat cotidianului "Gazeta Sporturilor". Pe 6 ianuarie, Mircea Lucescu a fost implicat într-un accident rutier, produs pe Bd. Vasile Milea din Bucureşti. Aflat la volanul autoturismului pesonal, antrenorul de la Şahtior a virat fără să se asigure şi a fost lovit de un tramvai. "Il Luce" l-a acuzat în mai multe rânduri pe vatman că l-a lovit intenţionat.