Tramvaie cu program redus

Tramvaiele de pe tronsonul Făt-Frumos-Podgoria, din Arad, vor circula până la sfârşitul lunii după un program redus, din cauza unor verificări tehnice ale liniei de rulare.

„Până pe 30 iunie se vor executa operaţiuni de verificare şi calibrare după perioada de rodaj la liniile de tramvai de pe tronsonul Făt-Frumos – Podgoria”, a explicat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Operaţiunea are loc pe timpul nopţii, între orele 22.00 şi 4.00, motiv pentru care tramvaiele vor circula doar până la ora 22.00.

Din cauza lucrărilor de modernizare a transportului în comun şi a drumurilor aferente, de câteva săptămâni tramvaiele nu mai circulă pe bulevardul central din Arad.